Sâmbătă se vor atinge și 43 de grade în Timiș, județ aflat pe lista celor în weekend vor fi restricții rutiere pentru vehiculele de peste 7,5 tone, impuse de Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere. Sunt însă și destul excepții de la regulă.
UPDATE: După anunțul inițial, care include și autostrăzile și drumurile-expres, CNAIR a venit cu un anunț rectificativ, și spune că restricțiile se aplică doar pe drumurile naționale.
Restricțiile sunt impuse pe un interval orar consistent al zilei și vizează drumurile naționale. ”Sâmbătă și duminică (23 – 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în județele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare. Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie. Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, anunță CNAIR.
Restricția se aplică pe drumuri naționale, autostrăzi și drumuri-expres, dar sunt și multe excepții:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
- vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturi funerare;
- transporturi poștale;
- transporturi de echipamente de prim ajutor;
- transporturi pentru distribuire de carburanți;
- transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
- transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
- transporturi apă îmbuteliată;
- transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.