DISTRIBUIȚI

În ultimul sfârșit de săptămână al lunii august va lua startul și campionatul Ligii 3. Timișul are cinci echipe participante, care au fost grupare în serie cu cele cinci echipe din județul Arad, astfel că rivalitatea dintre cele două orașe poate ”înflăcăra” și fotbalul din cel mai mic eșalon național.

Din Timiș fac parte din acest eșalon CSC Dumbrăvița, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, Avântul Periam, Pobeda Star Bisnov (nou-promovată) și ACS Poli Timișoara, cea a căreia participare pare a fi delicată, deoarece mai are puțini jucători legitimați, iar la final de septembrie, instanța ar putea declara intrarea în faliment. De altfel, la meciul de Cupa României cu Deva, câștigat de trupa hunedoreană, ACS poli nici nu a avut portar de meserie!

Adversarele vor fi Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Gloria Lunca Teuz Cermei, Progresul Pecica și Frontiera Curtici. Iată programul primei etape:

Gloria Lunca Teuz Cermei – Crişul Chişineu Criş
Şoimii Lipova – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
Pobeda Star Bisnov – ACS Poli Timişoara
Frontiera Curtici – Progresul Pecica
Avântul Periam – CSC Dumbrăviţa

LĂSAȚI UN MESAJ