Chiar dacă momentan, Castelul Huniade din centrul Timișoarei rămâne într-o stare deplorabilă, la vară, zona de va mai înveseli puțin. În acest an, Muzeul Național Banatului va organiza a doua ediție a Festivalului Medieval, care anul trecut a avut succes. De asemenea, pentru al treilea an consecutiv, arheologii din Timișoara vor avea o expediție în Kârgâzstan.
În acest an, premergător anului în care Timișoara va fi capitală culturală europeană, Muzeul Național al Banatului are planificate peste 40 de acțiuni, evenimente și expoziții. De altfel, de la Consiliul Județean Timiș, instituție căreia i se subordonează direct, muzeul găzduit acum la Bastionul Theresia, a primit 3 milioane de lei ca buget pentru 2020. În august, la Castelul Huniade ne vom întoarce din nou în vreme prinților și prințeselor, cu festivalul medieval. ”Vom avea a doua ediție a Festivalului Medieval, care anul trecut a avut un public numeros”, spune directorul muzeului, Claudiu Ilaș.
De asemenea, din 2018, Muzeul Banatului susține o expediție în fascinantul Kârgâzstan, pentru drumurile comerciale utilizate înaintea celebrului Drum al Mătăsii. ”Am atras, pe lângă colegii de la Muzeul Național al Banatului și colegi de la Muzeul de Preistorie și Protoistorie din Berlin, ceea ce dovedește importanța Muzeului Banatului”, spune directorul Ilaș.
De asemenea, vor exista expoziției interesante, precum cea de arme, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie din București, cea a culturii Cucuteni, în colaborare cu Muzeul de Istorie al Moldovei din Iași, sau o expoziție despre Cartierul Elisabetin, în colaborare cu Asociația Timișoara 2021 și Universitatea Politehnica. În curtea de la Bastion se va face și o reconstituire istorică, cu ocazia a 75 de ani de la finalului Celui de Al Doilea Război Mondial.
În ceea ce privește bugetul, directorul muzeului spune că e invidiat de colegii din țară. ”Muzeul Banatului este invidiat de celelalte muzee din țară, muzee naționale din subordinea Ministerului Culturii sau ale altor consilii județene, care nu beneficiază de aceste sume”, a mai spus Claudiu Ilaș.
foto. libertatea.ro
Astia sunt bani care pe jumate se vor intoarce la PSD!