Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara are mari probleme cu anii și asta de luni de zile, la fel ca alte unități sanitare mari din țară, cu toate că secretarul de stat din Timișoara al ministrului PSD Alexandru Rafila, Alexandru Rogobete, vine toată ziua să-și facă poze pe aici. Dorel Săndesc, cu un discurs oricum mult diplomat, ca să nu spunem altceva, a explicat de ce sistemul sanitar românesc e aproape de colaps, dar asta nu împiedică acest cuplu ministru-secretar de stat să vină cu tupeu toată ziua la Timișoara și să pozeze în salvatorii populației.
Sitalul Județean are mair probleme financiare de luni de zile. Dar în bună tradiție românească și bănățeană, nimeni nu a ieșit să le spună cu subiect și predicat. Angajaii cumpără hârtie igienică și tot felul de situații jenante. Dar când pășesc ”iluștrii” Alexandur Rafila (fiu de torționar al Securității)și Secretarul de stat Alexandru Rogobete, li se pune ”covorul roșu” să vorbească în fața presei, ba, mai mult, e adus de fiecare dată într-un demers de imagine mizerabil și Mitropolitul Banatului. Mizeria nu popate fi însă ascunsă sub preș. ”Este un subiect dureros, dar este real. Sistemul sanitar românesc este într-un paradox incredibil. Pe de o parte, avem aceste oportunități cu totul deosebite, așa cum nu am mai avut niciodată. Atâtea proiecte de finanțare și modernizare. Dar, pe de altă parte, suntem în extrema negativă a finanțării funcționării zi de zi a spitalului public. Acest lucru este național, l-am diagnosticat și prevăzut din momentul în care am preluat spitalul”, spune Dorel Săndesc, întrebat de problemele cu banii.
Problema e bine cunoscută. Spitalele mari sunt subbfinanțate prin ”rețeta” de acum a Casei Naționale de Asigurări, iar Rafila pare să fie mai preocupat de poze. De Rogobete nu mai spune căci tânărul secretar de stat apre să fie trăit cel puțin în vremurile bolșevice când tatăl lui Rafila tortura opozanții comunismului în Crișana, căci tirmitea inclusiv comunicate de presă despre el însuși. Reamintim, Rogobete a fost foarte apropiat de Săndesc cât a fost la Timișoara. Degeaba încearcă Dorel Săndesc sau alți directori de spitale să semnaleze problema acută. ”Când m-am dus la Casa Națională de Sănătate și am prezentat o analiză aritmetică, tabelară și în care am arătat că finanțarea pe caz a crescut doar cu 15% față de 2019, timp în care, dovedit tabelar, costurile îngrijrii au crescut extraordinar. Mult mai mult decât media inflației naționale. A fost liberalizarea prețurilor medicamentelor, evoluția prețurilor la materale șamd. Avem medicamente a căror costa crescut și cu 500%. Utilitățile la fel. Acest lucru condamnă matematic spitalele la deficit serios financiar , care înseamnă, după ce faci plata celor obligatorii, salarii, utilități, înseamnă să afectezi calitatea îngrijirilor”, admite Săndesc.
Problema eprsistă pe măsură ce Gunverul PSD-PNL care a condamnat țara la sărăcie își duce mandatul incompetent mai departe. Și nimeni nu pare să fie interesat. Totuși, e posibil ca puțină rușine să fi apărut, căci ultima vizită a cuplului ”AlexandruX2” de la Sănătate a fost la Spitlaul Municipal din Lugoj, într-o sâmbătă, iar partidul a a nunțat presa doar cu 2 ore înainte, astfel încât mass-media să nu îi deranjeze pe Rafila și Rogobete cu prea multe întrebări. ”Această predicție a fost urmată de niște propuneri concrete. Iar memoriul pe care noi l-am inițiat a fost semnat ulterior și trimis și de multe alte spitalele mari, zeci e spitale. În ciuda acestor demersuri raționale, din păcate, nu s-a schimbat mare lucru cu finanțarea aceasta zilnică. S-uu schimbat trei șefi la casă, da rnu ne încălzește asta cu nimic pe noi. Și așteptăm încă soluții în acest sens”, punctează directorul Spitalului Județean Timișoara. Reamintim, Dorel Săndesc este, după mulți ani, director cu concurs, asta după ce ministerul Sănătății refuzase organizare de concursuri pentur Marius Craina, Raul Pătrașcu sau Sorin Barac.
Săndesc a explicat că spitalele mari au de suferit. Adică exact acele spitale unde alte unități din județe mai mici, precum Caraș-Severin, unde orice caz mai complicat se trimite la Timișoara, cu scuza că nu au apăratură. De altfel, acest lucru s-a văzut și în pandemie, când Voichița Lăzureanu, pe atunci directoare la Spitalul „Victor Babeș”, a spus că nu va mai primi orice caz covid, după ce două femei au murit pe drum spre Timișoara, ”pasate” de la dispensarele mai mari care au ajuns spitalele de la județele din jur. ”În prezent în România mare problemă e că piramida e întoarsă cu capul în jos. Cele care suferă cel mai mult de subfinanțare sunt spitalele mari, care, de fapt, sunt spitalele strategice pentru țara asta în timpuri normale și în timpuri de criză. Când există un caz grav, unde mergem? La câteva spitale mari, din centrele mari universitare. Când există situații speciale, accidente colective, conflict armat, conflict social, catastrofe naturale, aceste vor fi sptialele care vor răspunde. Exact aceste vor fi defavorizate de sistemul actual”, subliniază Dorel Săndesc.
Spitalele mici acum nu mai au nicio problemă, cu schema de finanțare care le favorizează. ”Acum, spitalele mici o duc mult mai bine decât spitalele mari. Ele nu au datorii, își plătesc angajații la sporurile maxime. Într-o statistiică făcute de Societatea Română de ATI am arătat că medicii ATI din Fundeni, Floreasca, câștigă semnificativ mai puțin decât medicii ATI din Orăștie, Oravița, Slobozia, Urziceni. Și managerii au tupeu și spun, «domnule, nu vă legați de spitalul nostru, că noi suntem spital serios. Noi nu avem datorii, noi ne plătim salariile, nu stăm cu mâna întinsă ca alții». România strategic ignoră ceea ce este strategic pentru ea. Asta trebuie să se schimbe acum. Și soluțiile există. Și soluțiile există. Plata trebuie făcută diferențiat în funcție de complexitate spitalului și a cazului”, explică directorul de la Spitalul Județean.
Și culmea ridicolului e că, deși Timișul trimtie sume mari la bugetul de stat, Săndesc pare să găsească soluții la nivel județean, dacă Guvernul României doarme. ”Noi am colaborat bine cu CJT pe investiții, reparații. Sperăm să găsim o soluție și zona aceasta activităților zilnice, a utilităților, în care există o posibilitate legală a unui sprijin. Și dacă aceasta va veni, vom reuși să ne menținem pe o linie de plutire și să a igurăm condiții mult mai bune. Din păcate, sunt spitale în Timișoara care au probleme mari. Au conturi blocate sau au avut și nu au putut plăti nimic până când debitorii nu și-au recuperat banii, iar altele și-au tăiat din veniturile angajaților până la 50% din sporurile întregului personal. Am reușit să evităm acest lucru, dar suntem departe de a spune că situația e bun. Suntem la limită și facem cu greu fața cestei subfinanțări”, a mai adăugat Dorel Săndesc.
Managerul a evitat să spună că medicamente lipsesc la Județean. ”Nu întâmpător suntem pe linia de plutire. Am stat și ne-am rugat sau ne-am uitat la drobul de sare și am aflat al final că uite hop, noi stăm bine. S-au făcut câteva măsuri. Avem lipsuri. O dată a fost lipsa de finanțare. Pe de altă parte în România, ca să înțelegeți cât de aberant e sistemul, în prezent, o bună parte din lipsuri dse datorează faptului că furnziori cu care avem contract nu își pot onora comenziile. Ne dau negații. Lanțul economic s-a dat peste cap cu aceste crize internaționale. Nu mai pot avea diverse ingrediente din China, Kazahstan sau India. Și astfel, deși avem bani, nu le putem avea. Avem furnizori care au 30% listă cu negație”, a mai precizat directorul Județeanului.