DISTRIBUIȚI

În mai multe locații din județ, în următoarele zile de miercuri, șoferii vor fi opriți pentru a o acțiune de colectare a datelor, anchetele de circulație origine-destinați. Echipajele vor fi mixte, formate din angajați ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și de la Poliția Română.

UPDATE: Ancgetele nu vor mai avea loc de mâine, ci de săptămâna viitoare. ”Din motive obiective și pentru desfășurarea acestor anchete în condiții optime, CNAIR  a luat decizia de a demara aceste anchete începând cu data de 28.09.2022”, a transmis CNAIR.

Studiul e coordonat de Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, iar datele colectate vor servi pentru  a stabili pe ce drumuri trebuie orientate investițiile, cum se alocă bugetele și cum se fac strategiile de investiții. Recenzorii, alțturi de agenții de circulație, vor opri șoferii în zilele de  21 septembrie, 28 septembrie, 12 octombrie și 26 octombrie 2022, în intervalele orare 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00. Se va întreba de unde s-a pornit, destinația, scopul călătoriei, tipul mărfii transportate, dacă este cazul, și numărul de pasageri transportați, dacă este cazul.

Recenzorii nu vor solicita date de indentificare mașinii, precum numărul, sau ale șoferilor ori pasagerilor. Recenzorii și agenții de poliție vor fi în puncte fixe, pe ambele sensuri. Iată locațiile, din Timiș: varianta de ocolire Timișoara, pe DN 58A, între Lugoj și V.V. Delamarina. În Caraș-Severin vor mai fi asemenea, puncte, pe DN 57B – Petnic. 

LĂSAȚI UN MESAJ