DISTRIBUIȚI

Timișoara are în momentul de față două maternități depășite din punct de vedere al clădirior în care își desfășoară activitatea. Din acest motiv, atât Spitalul Județean (prin CJT), cât și Spitalul Municipal (prin primărie) au proiecte de noi maternități ultra-moderne. Pentru cea a primăriei, Fritz se bazează pe bani din PNRR.

Locația viitoare maternități, care va aparține de Spitalul Municipal, ca cea din Odobescu de la ora actuală, va fi în zona Blașcovici, nu departe de Balta Verde. Va fi o clădire ridicată de la zero.”Sunt destul de optimist că vom reuși să finanțăm noua maternitate a Spitalului Municipal prin PNRR, mai precis, cu 73 de milioane de euro. Am scos deja autorizația de construcție pentru clădirea maternității, ceea ce înseamnă că momentan așteptăm un contract de finanțare”, a anunțat primarul Fritz.

Acest lucru înseamnă o economie importantă de la bugetul local, dar și încă o perioadă mare de timp până când se va pune prima cărămidă la funcția viitoarei maternități. Pentru a obține finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență nu se poate semna vreun contract înainte, astfel că nici licitațiile nu vor demara. ”Din păcate, pe PNRR nu putem demara licitațiile înainte să semnăm contractul de finanțare. De aceea vrem să așteptăm până se clarifică acest aspect”, a mai preciat primarul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ