DISTRIBUIȚI

Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul a fost arhiplină vineri seară la concertul inedit al muzicianului timișorean Teo Milea. Publicul a ascultat în premieră materialul compus pentru pian și flaut “A New Beginning” susținut de pianistul și compozitorul Teo Milea alături de flautistul Ionuț Cădariu.

Concertul a început în jurul orei 22.00 și a durat până aproape de miezul nopții. Scaunele au fost ocupate de oameni de toate vârstele – de la copii până la părinți și bunici care au stat până la finalul concertului. Teo Milea a reușit să cucerească inimile timișorenilor care l-au aplaudat furtunos și au cerut și un BIS la finalul evenimentului. „Nu am lipsit de la niciun concert susținut de Teo și mă bucur că se strânge din ce în ce mai multă lume la astfel de evenimente. Pianul lui Teo Milea este magic și la fiecare spectacol reușește să ne surprindă cu ceva nou”, ne-a spus o fană înfocată a pianistului.

Compozițiile lui Teo Milea se află în playlist-ul celebrului radio american SkyFM din New York. Milea a susținut concerte importante atât în țară cât și în străinătate precum recitaluri în sediul Comandamentului NATO din Bruxelles și a reprezentat România în cadrul Biofach 2013, cea mai mare expoziţie mondială de produse ecologice, la care participă peste 90 de ţări. Teo Milea îi mulțumește publicului său pentru susținere, lucru care s-a putut observa și aseară când, la final, a fost proiectat pe un panou mesajul „Sunteți cel mai fain Public. Vă mulțumesc, Teo Milea”.

Nicoleta POPA

Spectacol de excepție marca Teo Milea la Grădina de Vară din Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ