Acum Timișoara e capitala culturală europeană, dar în trecut, Lugojul era capitala muzicii bănățene. În orașul de pe Timiș vor avea loc patru evenimente muzicale, în cadrul programului Marea muzică.
Organizatori sunt Asociația Scena Muzical, în colaborare cu Filarmonica Banatul Timișoara și Opera Națională Română din Timișoara. Evenimentul sunt toare cu intrare gratuită și se organizează la Teatrul ”Traian Grozăvescu”, în luna noiembrie. vineri dimineața, de la ora 11, e spectacol de balet pentru copii. ”Hansel și Grettel” este pus în scenă de Opera Română.
Joi, 16 noiembrie, de la ora 19, urmează concertul ”Povestea Soldatului”, de Igor Stravinski a Filarmonicii Banatul, unul care va avea și un narator. Apoi, la 21 noiembrie, ora 19, urmează un concert Incanto Quartetto, în ritmuri de tango, tot de la ora 19, tot cu Opera Română ca organizator. În fine, în sara de 28 noiembrie, de la ora 19, este programat un spectacol special, dedicat Zilei Naționale, cu un concert al soliștilor de la operă.