DISTRIBUIȚI

Filarmonica Banatul a câștigat premiul pentru ”Cea mai bună Stagiune simfonică din țară”, în cadrul Galei Premiilor MUSICRIT a Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România. Cumva previzibil, deoarece a fost stagiunea din anul capitalei culturale europene.

Ceremonia a avut loc duminică seara. Trebuie spus că acest premiu este cle mai important, dar nu singurul. Proiectul muzical din noiembrie dedicat muzicii vechi, ”Musica Ricercata” a lui Bebeșela a primit premiul pentru ”Cel mai bun proiect muzical al anului””Acest premiu este o onoare extraordinară și, totodată, o recunoaștere a unor eforturi enorme pe care Filarmonica Banatul Timișoara le-a făcut în an de Capitală Europeană.  Însă, nu este doar meritul meu. Nimic n-ar fi fost posibil fără ajutorul unor oameni deosebit de importanți, pe care îi prețuim nespus: maeștrii Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeșelea – două elite ale României, nu doar ale Timișoarei, cu implicarea cărora am reușit să aducem, în premieră în orașul de pe Bega, nume importante ale scenei muzicii clasice internaționale și să creăm proiecte ambițioase, în premieră națională”, spune directorul Filarmonicii Banautl, Ovidiu Andriș.

Ministrul Culturii Raluca Turcan a avut un mesaj pe Facebook. ”Această Gală aduce recunoaștere oamenilor care au onorat viața culturală românească în anul 2023 și doresc să îi felicit pentru această inițiativă, pentru pasiunea și dedicarea cu care au contribuit la acest eveniment remarcabil. […] O mențiune specială se îndreaptă către maestrul Cristian Măcelaru care, în calitate de Director Artistic, a condus pentru prima dată, cu pasiune, această ediție remarcabilă a Festivalului Internațional „George Enescu”. Dedicarea maestrului Cristian Măcelaru în promovarea muzicii și a spiritului lui George Enescu, atât în țară, cât și pe plan international, ar trebui să constituie o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi”, a punctat Turcan.

Bineînețesl, Fritz nu putea rata ocazia să se laude prin intermediul comunciatului filarmonicii, instituție din subordinea primăriei. ”Programul pe care Filarmonica l-a propus publicului anul trecut este cel mai ambițios din perioada post-decembristă. Așa că, acest premiu vine ca o recunoaștere a acestei ambiții confirmate. Misiunea grea a Filarmonicii de abia acum începe pentru că standardul de excelență promovat anul trecut trebuie menținut și chiar depășit. Am anunțat deja că anul acesta începem un concurs internațional de arhitectură pentru o nouă sală pentru Filarmonică, în zona Pieței 700. Felicit echipa managerială în frunte cu managerul Ovidiu Andriș, artiștii și angajații Filarmonicii pentru acest premiu binemeritat. Un cuvânt de apreciere pentru maeștrii Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeșelea”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Gala Premiilor MUSICRIT a avut a doua ediție.

LĂSAȚI UN MESAJ