Stațiunea Buziaș, numită cândva ”Perla Banatului” și aflată în stare de degradare găzduiește un eveniment, organizat în premieră, care are ca scop dezvoltarea zonei. Vorbim de prima ediție a Festivalului Veverițelor va avea loc la sfârșitul acestei luni, eveniment pus la cale de Asociația pentru Dezvoltarea zonei Buziaș. Stațiunea Buziaş, care se află la 33 de kilometri de Timişoara și are o istorie de peste 200 de ani care, din păcate, se pierde printre file. De aceea, administratorii stațiunii continuă să caute soluții pentru a-i atrage pe turiști în zonă. Una dintre soluții este ”Festivalul Veverițelor”.
Locuită încă din antichitate după cum arată descoperirile arheologice, Stațiunea Buziaș a devenit, mai târziu, locul în care și-au făcut prezența numeroase personalități. La mijlocul secolului XIX Nicolae Bălcescu ajunge la Buziaș după ce a fost închis în mănăstirea Mărgineni. Fiind bolnav, aici este tratat de renumitul medic Gheorghe Ciocârlan. Stațiunea a fost vizitată și de Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu și Octavian Goga, iar în 1898, împăratului Franz Josef, împreună cu prințul moștenitor al tronului Franz Ferdinand, ajunge la Buziaș cu ocazia unor operațiuni militare.
Dat în folosință la mijlocul secolului XIX, la cazinoul din Buziaș a avut loc premiera piesei lui Caragiale – ”O noapte furtunoasă” și tot acolo au concertat George Enescu și Béla Bartok. La Buziaş a fost inaugurat primul ştrand cu apă minerală din Europa, alimentat cu apa izvoarelor de suprafaţă. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1874.
În Parcul din Buziaș există cea mai lungă Colonadă din Europa (500 de metri) construită în stil bizantin, special pentru plimbările prin parc ale împărătesei Austriei. Monument de patrimoniu cultural, Colonada nu mai este splendidă ca altădată, deoarece ornamentele din lemn și acoperișul au fost distruse. Potrivit Legii 422/2001, colonada din Buziaş se află pe lista monumentelor istorice de valoare naţională şi universală, fiind în categoria superioară A.
În trecut, în Parcul dendrologic trăiau o mulție de veverițe, însă acum sunt văzute din ce în ce mai rar. La sfârșitul lunii va avea loc prima ediție a Festivalului Veverițelor, văzut ca o posibilă soluție atragere a turiștilor în zonă. Cu ocazia acestui eveniment, parcul va deveni casa a șapte familii de veverițe. În programul evenimentului, organizat de Asociația pentru Dezvoltarea zonei Buziaș, sunt notate o serie de spectacole folclorice, demonstrații și concursuri culinare, dar și o lansare de carte cu bucate preparate cu ingredientele preferate ale veverițelor – nuci și alune. Festivalul va avea loc în 30 și 31 mai.
Nicoleta POPA
(sursa foto: facebook.com/stațiuneabuzias)