DISTRIBUIȚI

În perioada 7-14 noiembrie, în România se va desfășura Festivalul Internațional Meridian, inclusiv la Timișoara. Evenimentul este dedicat muzicii contemporane, iar publicul va putea urmări un Planetarium imaginar cu constelații și fenomene astrologice.

Festivalul ajuns la ediția a XVI-a va avea loc concomitent în București, Cluj Napoca și Timișoara. Având în vedere contextul pandemic delicat, toate evenimentele vor fi transmise doar online, dar organizatorii doresc să aibă în viitor șase concerte cu public, în București, dacă va fi posibil. La Timișoara, tematica efstivalului este Polaris, Steaua nordului. Mai precis, festivalul va implica un concert ansamblul ATEM în formula Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian și al unui simpozion susținut de doctoranzi din cadrul Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara: Cătălina Căpățână, Paul Grosar, Andreea Olariu, Ovidiu Iloc și Vlad Popescu.

Concertul va avea loc la data de 8 noiembrie, cu începe la ora 19. Datorită tematicii date și lui lui Gabriel Almași, Sebastian Androne-Nakanishi, Miriam Marbé, se va încerca stabilirea de punți de legătură între piese. De asemenea, vor răsuna și lucrărie ale unor compozitoare născute lângă Cercul Polar de Nord, Kaija Saariaho, Lotta Wennäkoski. În plus, va fi prezentată o lucrare selectată de SNR-SIMC, în cadrul inovativului program ISCM Collaborative Series, scrisă de compozitorul belgian Claude Ledoux.

Iată programul: Program
Kaija Saariaho – “Light and matter” pentru vioară, violoncel și pian
(2014)
Gabriel Almași – “Alter Echo” pentru clarinet solo şi electronics (2021,
p.a.a.)
Sebastian Androne-Nakanishi – “Raskolnikov” pentru vioară, violoncel și
pian (2019, p.a.r.)
Myriam Marbé – “Incantatio” pentru clarinet solo (1965)
Lotta Wennäkoski – “Päärme” pentru vioară, violoncel și pian (2015)
Claude Ledoux – “Un ciel fait d’herbes” pentru clarinet, vioară, violoncel
și pian (1990) [ISCM BELGIA]

LĂSAȚI UN MESAJ