Duminica aceasta va avea loc un eveniment sportiv cu alergare și pedalat, iar în acest sens, se va închide circulația în zona centrală. Patru mijloace de transport în comun vor avea traseul schimbat.
La fel ca la multe astfel de evenimente din ultima perioadă, STPT nu a mai fixat stații pe porțiunile de traseu deviat, deși zonele sunt destul de lungi. Timișorenii are ar trebui să urce sau să coboare din acele zone, sunt, probabil, ”cantitate neglijabilă”, asta în ocndițiile în care administrațai Fritz vrea să determine oamenii să folosească mai mult transportul în comun!
Evenimentul ”Cycling and Running Day” are loc între orele 9-14, iar circulația rutieră va fi închisă în zona strada J.H.Pestalozzi – bulevardul Corneliu Coposu, până la Pasajul Michelangelo. Iată devierile, unde nu există stații:
-autobuzele liniei E8, între Ciclop şi bulevardul V. Pârvan vor circula pe traseul dus pe strada Iepurelui – strada Ştefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – bulevardul Vasile Pârvan. La traseul de întoarcere, se va urma traseul bulevardul V. Pârvan – strada Cluj – bulevardul Eroilor de la Tisa- strada Ştefan cel Mare- strada Iepurelui,
– autobuzul liniei 21, între Ciclop şi Poşta Mare, va circula, pe traseul dus, pe strada Iepurelui – strada Ştefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C.Ripensia – strada Michelangelo – bulevardul I.C.Brătianu – strada Traian Grozăvescu. Traseul de întoarcere va urma strada Traian Grozăvescu – bulevardul Mihai Eminescu – strada Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Eroilor de la Tisa – strada Ştefan cel Mare – strada Iepurelui şi, în continuare, pe traseul existent.
– autobuzele liniilor M41 şi M49 vor circula pe strada Ştefan cel Mare – Piaţa Traian – bulevardul 3 August 1919.