DISTRIBUIȚI

Joi, 3 noiembrie, studenții la Universitatea Politehnica din Timișoara au ocazia să participe la un eveniment inedit. Este vorba de un picnic studențesc, organizat la clădirea Facultății de Electro, unde se va găti o ciorbă.

La eveniment pot participa și timișoreni care nu sunt studenți, între orele 11-16. Se va găti o ciorbă în ritmul lent, al preparării hranei sănătoase,și, desigur, preparatul va fi apoi consumat. La eveniment se va putea încerca borcanul anti-risipă sau să răsfoiască diverse cărți despre despre creștere și descreștere, economie circulară, reziliență, hrană, modele economice sau resurse și consum. Va exista un dialog cu cercetătorii invitați, dar și o degustare de alte produse, de tipul celor din comerțul responsabil. Va fi muzică, iar tinerii pot juca ping-pong sau badminton la picnic.

Picnicul e organizat printr-o colaborare dintre Bibiloteca Universității Politehnica, Centrul de Resurse Etice și Solidare/CRIES prin programul La Pas și Asociația Culturală Diogene prin Progamul CiviCultura. În conetxtul mai larg al anului 2023, un astfel de picnic va avea loc și în primăvară. Se vor organiza ateliere, activități, dar și lansări de carte despre hrana sustenabilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ