În prima zi a lunii lui Făurar, polițiștii au făcut o razie în Timișoara și împrejurimi. S-a mers în locațiile unde stau cei care fac fapte antisociale sau migranții ce se ascund, iar oamenii legii nu au mers degeaba în ”recunoaștere”.
În Timișoara s-au verificat 15 locații de acest tip, ieri seară între orele 18-22. De asemenea, la Sânandrei au fost depistați cinci străini care nu aveau documente de ședere, Ei au fost predați la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și au fost anunțați lucrători din cadrul BCCO în vederea continuării cercetărilor. În plus, pe strada Ardealul a fost prins un tânăr de 22 de ani, și el cetățean străin, ce avea substanțe ce păreau a fi droguri într-o foiță. Substanțele au fost trimise la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Poliția a „profitat” de ocazia pentru a face și verificări de alt gen. În cele patru ore de controale au fost legitimate 261 de persoane și controlate 180 de mașini. S-au dat 46 de amenzi.
foto: Arhivă