DISTRIBUIȚI

Peste jumătate dintre candidații din Timiș de la examenul de Bacalaureat care au depus contestații au avut motiv întemeiat. Peste 800 de lucrări au obținut, astfel, o notă mare.

Din informațiile trimise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș, 822 de lucrări din Timiș au notă mai mare după soluționarea contestațiilor. În 80 de cazuri, notele au rămas nemodificate, iar 448 de lucrări au primit o notă mai mică decât cea inițială. De altfel, după ce la primele rezultate, în Timiș erau doar două medii perfecte de 10, un caz de la Liceul Teoretic Iulia Hașdeu din Lugoj, și celălalt de la C.D.Loga, aucm sunt trei note perfecte. Încă un absolvent de la Științe Sociale de la Colegiul Național ”.C.D.Loga” are acum media 10.

51 de candidați au promovat după soluționarea contestațiilor în Timiș, ceea ce înseamnă o creștere de 1,28% procentual, global, per ambele promoții, până la 69,28%. 39 dintre ”fericiți” sunt din Promoția curentă, unde promovabilitatea a crescut cu 1,15%, până la 75,09%. Alți 12 din cei 51 sunt din Promoții anterioare, unde procentul de reușiți a crescut cu 2,12%, la 34,51%.

LĂSAȚI UN MESAJ