Ziua Olimpică a fost sărbătorită prin mai multe activități sportive la Timișoara, toate derulate în Parcul Rozelor, duminică dimineața. Pe lângă tradiționalul Cros Olimpic, cei de la Academia Română, filiala Timiș, au organizat și un concurs de cycling sprint și pentatlon pe echipe.
Ziua Olimpică a început cu Crosul Olimpic, desfășurat în jurul Parcului Rozelor. Ulterior, amatorii de pedalat s-au urcat pe bicicletele staționare din apropierea scenei și au participat la concursul de cycling sprint, care a presupus parcurgerea unei distanțe cât mai mari în 5 minute. Evenimentele s-au terminat cu pentatlonul pe echipe. Concurenții au avut de-a face cu cinci probe, una de fond, unde s-a luat în calcul timpul de la cros, una de viteză pe distanța de 60 de metri, săritură în lungime de pe loc, sărituri cu coarda și proba de pedalat pe echipe. În total, au participat aproximativ 500 de timișoreni. Cel mai vârstnic concurent a avut 70 de ani, iar cea mai vârstnică doamnă – 65 de ani. La polul opus, cea mai tânără concurentă a avut doar 3 ani.
Anda DELIU








