DISTRIBUIȚI

Proiectul prin care se stabilesc taxele și impozitele timișorenilor de anul viitor va fi supus în dezbatere publică luni, 4 decembrie. Înscrierile pentru a participa se pot face însă doar până miercuri, 29 noiembrie, înainte de zilele libere legale acordate.

Dezbaterea va avea loc luni, 4 decembrie, în sala de consiliu a primăriei, de la ora 16. Timișorenii care doresc să transmită propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, precum și intenția de a participa la ședință și a lua cuvântul cu privire la proiectul de hotărâre supus consultării, se pot adresa, în scris, Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro. Termenul limită este 29 noiembrie, ora 15:00.

La dezbaterea publică se poate vorbi doar pe subiect, cu intervenții de maximum 3 minute. Taxele și impozitelevor crește, din nou, în anumite privințe. Proiectul de HCL care urmează să fie supus votului consiliului local după dezbaterea publică poate fi consultat aici. După dezbatere, pot să se mai ia în calcul modificări.

LĂSAȚI UN MESAJ