DISTRIBUIȚI

În aceste vremuri tulburi, în care există controverse față de tot ceea ce este rus, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” Timișoara lansează în premieră a piesă a unui autor din această țară. Este vorba de ”Durere fantomă”, de Vasily Sigarev.

Opera de teatru este regizată de Ion-Ardeal Ieremia. Olga, personajul principal feminin, se tot întoarce în depoul infernal, în căutarea soșului ei, singurul mator și legătură cu sinele pierdut al femeii. Pentru Olga, durere aceasta este una de tip durere-fantomă, cea resimțită după un membru care ne-a fost amputat. Destinul femeii se intersectează cu cel al celor doi paznici ai depoului.

Din distribuție fac parte Alina Ilea, Bogdan Spiridon și Matei Chioariu. Inochențiu Ieremmia s-a ocupat de decoruri, iar Gabriel strugaru Popa de costume. Sebastian Hamburger e video-designer.  Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, de marți până duminică, între orele 11 – 19).

Premiera va fi sâmbătă de la ora 19, în Sala mare a teatrului.

LĂSAȚI UN MESAJ