DISTRIBUIȚI

Ripensia s-a impus cu 4-2 în meciul cu Turris oltul Turnu Măgurele, după un meci în care arbitrajul centralei Iuliana Demetrescu a avut un impact asupra partidei. De al o lovitură liberă indirectă dictată mai degrabă eronat, oaspeții au comis un henț care i-a lăsat în inferioritate numerică. Despre gazde au reușit să marcheze de trei ori din acțiune într-un singur joc pentru prima dată în acest sezon, pe un teren serios afectat.

Cum la Timișoara a plouat, air vineri pe Electrica a jucat și ACS Poli, terenul a fost unul cu mai mult noroi decât iarbă. Turris a avut prima mare ocazie, la un șut a lui Liviu Mihai care s-a dus pe lângă poartă, pentru ca după minutul 22, să se rupă echilibrul jocului. Sălcianu a respins aiurea o minge spre propria poartă, portarul Păun a reținut mingea, iar arbitra a dictat lovitură liberă indirectă. După executare, Tudor Călin a tras în brațul lui Mitrea, care a fost eliminat. S-a dictat penalty, același Călin a executat, dar a trimis multe peste poartă, ca la rugby. Până la urmă, a venit primul gol, după o fază fixă executată de Tudorache, când Țiereanu a băgat în poartă o minge respinsă de portar. Coulibaly a jucat din nou bine și și-a făcut și o ocazie. Ripensia a marcat al doilea gol în alt moment bun, imediat înainte de pauză, când defensiva teleormăneană a fost visătoare, iar Sokovic a putut înscrie nestingherit.

Turris nu a dat semne că dezarmează însă în repriza a doua, cu toate că juca de mult cu un om în minus. Sălcianu a avut un șut foarte bune de la semi-distanță, care s-a dus puțin peste poartă. Și intrarea lui Florin Haită a fost de folos oaspeților, deoarece jucătorul a marcat pentru 2-1 în minutul 61, la nici două minute de când a intrat în teren, la o fază la care defensiva gazdelor i-a permis să se desfășoare prin careu. Nu a durat decât câteva minute bucuria pentru echipa lui Lincar. Ripensia a înscris pentru 3-1, după ce Golda a valorificat un balon respins de defensivă, la un șut inițial al lui Valerii Macrițchii. Meciul a continuat să fie palpitant, cu penalty dictat în minutul 69, fază la care Voicu a înscris, după un fault în careu făcut de Gladun.

Scorul nu a rămas însă 3-2. Turris nu a mai avut forța să preseze, iar arbitrajul slab a dictat un al treilea penalty în meci, inexistent, în minutul 81, când mai degrabă se impunea simulare pentru Golda. Călin Tudor nu a mai greșit de la punctul cu var, air ”cireașa” pe tortul unui arbitraj complet ratat a venit pe final. Iuliana Demetrescu a avut nevoie să se gândească clipe bune de ce Petruescu, care mai făcuse două modificări în timpul reprizei, a cerut trei schimbări deocamdată, în contextul în care regulamentul e foarte clar și spune că o echipă poate întrerupe de trei ori jocul, chiar dacă sunt permise cinci modificări. Demetrescu a prins oricum o zi total eșuată, deoarece tot jocul s-a consultat cu rezerva Alina Peșu, și, de asemenea, a urlat des la jucătorii ambelor echipe la faze fără importanță.

Ripensia Timișoara: Șt. Dobre – A. Macrițchii, Țiereanu, Lalic, Gladun (Maric 87’) – V. Macrițchii (Stoi 76’), T. Călin (cpt), Coulibaly – Vasluian (Urvanțev 87’), Sokovic (Golda 55’), Tudorache (C. Sîrbu 87’)

Turris Oltul Turnu Măgurele:  Aur. Păun – Nicola (Buleică 46’), Ct. Pîrvulescu, Sălcianu, Fl. Mitrea – Cr. Pușcaș – Al. Sima (Ad. Nița 76’), Sil. Pană (cpt., Damașcan 76’), L. Mihai (Haită 61’), Ad. Voicu – Blănaru

Cosmin Petruescu și-a felicitat elevii pentru acest succes important. ”Din punctul meu de vedere, a fost o victorie muncită. O victorie meritată, după aspectul general al jocului. Nu este vina noastră că oaspeții au evoluat cu un om în minus. Jocul greșeală așteaptă. Și noi am greșit în alte partide și adversarii ne-au taxat de câte ori au avut posibilitatea. Eu mă bucur pentru atitudinea pe care au avut-o băieții noștri pe tot parcursul jocului, atât cei care au intrat de la început, cât și cei intrați pe parcursul partidei. Am făcut un joc tactic foarte bun, am și înscris de patru ori, am avut un penalty ratat. Una peste alta consider că a fos to dimineață de sâmbătă reușită pentru echipa noastră. Îi felicit pe băieți pentru că s-au dăruit admirabil pe acest teren incredibil de greu. Eu nu am ce să comentez despre arbitraj. Am spus-o de nenumărate ori, am spus-o și atunci când greșelile de arbitraj au fost în defavoarea noastră. Cred în legea compensației, că numărul de greșeli de arbitraj în favoarea ta este egal cu cel al celor împotriva ta, aproximativ. Asta ca o glumă. În schimb, noi antrenorii cred că ar trebui să ne vedem mai mult de joc. Îl felicit pe Erik, a făcut o echipă frumoasă al Turnu Măgurele. Îmi pare rău sincer pentru ratarea promovării în ultimele secunde. Îi doresc putere de muncă, răbdare și încredere, pentru că are o echipă frumoasă cu care cred eu că poate să își atingă obiectivul în acest an”, a spus Octavian Benga.

Erik Lincar s-a plâns de teren, dar mai ales de arbitrajul greu de înțeles al centralei vâlcence. ”Știam că ne așteaptă un joc foarte dificil, pe un teren…nu știu dacă pentru Liga 2, cu siguranță! Mai ales că am înțeles că mai joacă și o echipă de Liga 3 aici. Ar fi fost preferabil să rămâna echipa de Liga 3 la nivelul asta, iar o echipă de Liga 2 să evolueze pe un teren mult mai bun, pentru că eu consider că la ce echipe sunt la Liga 2, merită ca spectacolul să primeze și să nu se joace bufa-bufa, ceea ce am jucat astăzi. Știam că întâlnim o echipă cu talie, șase jucători cu talie de peste 1,85 m. Fazele fixe știam că vor fi decisive, și noi ne-am pregătit pentru acest lucru, dar, din păcate, echilibrul rupt neînțeles în prima repriză și acordarea penalty-ului de rigoare și cartonaș roșu, au făcut, din punctul meu de vedere, diferența. Am încercat tot timpul să revenim în joc, la 2-0, la 3-1. Nu mai zic de penalty-ul la golul patru, iar a fost de râs. Veneau jucătorii de la Ripensia și râdeau că nu a  fost nimic, a fost o cădere. Nu vreau să fiu misogin. Imediat toată lumea îmi sare în cap că cineva are o problemă cu doamnele. Dar sincer, astăzi, arbitrajul a fost sub orice critică. Nu înțeleg la Liga 2 de ce se promovează acest gen de situații”, a precizat Lincar.

Ripensia va juca etapa viitoare sâmbătă de la ora 11, la Chiajna.

LĂSAȚI UN MESAJ