DISTRIBUIȚI

România a impresionat la Campionatul European de Canotaj de la Varese, unde a câștigat mai multe medalii. Din delegați au făcut parte și doi canotori din Timiș, Marian Enache și Cristian Pîrghie, care nu au prins podiumul la competiția din Italia.

Marian Enache a concurat la dublu vâsle cu Ioan Prundeanu (foto). În serii, cei doi au obținut locul 4, cu timpul de 00:06:30.55. Asta i-a dus în recalificări, unde au fost primii din seria lor, cu 00:06:26.59. În semifinale au terminat pe 5, după timpul de
00:06:16.54. Asta i-a dus în finala B, unde au terminat pe locul 4, după timpul de
00:06:28.51. Cei doi sunt deja calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo din vară.

Cristian Pîrghie a concurat la patru vâsle, alături de Gheorghe-Robert Dedu, Vasile Agafiţei și Andrei-Sebastian Cornea. În calificări, echipajul a terminat pe ultimul loc, 5 , cu timpul de 00:06:18.10. În recalificări au fost pe locul 4, cu timpul 00:06:07.28. Cei patru au tras în finala C, cu Suedia, și au terminat în fața nordicilor, cu timpul de 00:06:10.0.

Barca de patru vâsle nu e calificată la Tokyo. Ultima șansă de calificare e Regata de la Lucerna, din 15-17 mai.

foto: facebook.com/Federatia-Romana-De-Canotaj

LĂSAȚI UN MESAJ