De luni până vineri, la final de iunie, Timișoara devine capitala dansului. Vor fi mai multe evenimente în cadrul proiectului D.A.N.C.E.™ Dance. Artists. Network. Conference. Encounter.
Organizatori sunt cei de la areal, alături de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Scopul evenimentelor este conectarea dansului contemporan românesc la spațiul european. Luni seara, de la ora 20, are loc spectacolul ”Flori, Pietre și alți Demoni”, la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. Trei coregrafi devin pe rând performeri, comentatori, generatori de situații absurde și alte întâmplări aleatorii, dar participă și la un striptease emoțional, la care publicul e invitat să se alăture. În producția Areal sunt explurate sinele, problemele generate de emoții, capitalism și represiuni ale societății. După spectacol, are loc un cocktail la Centrul de Proiecte.
De luni până vineri inclusiv, vor fi zece spectacole și cinci filme despre dansul contemporan, prezentate de companiile Unfold Motion și Alexandra Gîrbea din Timișoara, AREAL, Indie Box, Tangaj Colectiv, Alexandra Mihaela Dancs (București), Om Studio coregrafic (Cluj-Napoca). Miercuri, 28 iunie, la Timișoara vine Adunarea Generală a rețelei European Dancehouse Network. La Muzeul de Transport Corneliu Mikloși se organizează o conferință Think-In, unde se vor aborda subiecte precum sănătatea mintală, well-being și echitate. Vor participa 48 de curatori, producători și directori de instituții/structuri coregrafice din Europa și opt coregrafi români din Timișoara, București și Cluj-Napoca.
EDN Encounter va face o vizită de reperaj la Timișoara, pentru șase artiști din Cehia, Slovacia, Slovenia și Kosovo. Ei se vor întâlni cu reprezentanți ai scenei culturale din Timișoara și comunitatea dansului românesc. În 29 și 30 iunie, tot la Muzeul ”Corneliu Mikloși” va avea loc conferința europeană ”Dancing from Burnout towards Equity” (Dansând din oboseala cronică spre echitate) despre sănătate mintală, burnout, echitate și bunăstare. Vor participa 30 de invitați din țară și străinătate.
Evenimentul face parte din programul Power Station, al Centrului de Proiecte. ”În centrul arhitecturii Timișoara 2023 se află Programul Power Station, care devine un punct central pentru consolidarea capacității ecosistemului local, acționând ca motor principal pentru dezvoltarea programului cultural și ca structură de moștenire a Capitalei Europene a Culturii. Parteneriatul cu European Dancehouse Network și AREAL pe această temă importantă a modului în care cultura este parte integrantă în bunăstarea și sănătatea noastră, contribuie la eforturile de conștientizare și dialog continuu pe această temă, ancorând dezbaterea în contextul local al orașului Timișoara și aducând opiniile experților internaționali și naționali”, spune Raluca Iacob, coordonator Program Power Station Timișoara 2023.
Participă și coregrafii Alexandra Bălășoiu și Cosmin Manolescu, curatorii evenimentului. ”Sperăm că evenimentul D.A.N.C.E™ va oferi numeroase oportunități de networking și va apropia publicului larg de segmentul artistic al dansului contemporan în orașul luminii – Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023. Vă așteptăm cu drag între 26 și 30 iunie să celebrăm și să reimaginăm împreună viitorul dansului!”, spun cei doi.
Scopul general al evenimentului este să creeze un context de dezvoltare profesională și schimburi de experiență pentru artiști, producători și organizații culturale din Timișoara, România și întreaga Europa.