DISTRIBUIȚI
Spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, scris și regizat de Carmen Lidia Vidu, va fi jucat vineri, 8 noiembrie 2024, de la ora 19:30, pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în cadrul celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe. Producția Teatrului German de Stat Timișoara aduce publicului clujean o viziune artistică multidisciplinară, îmbinând teatrul, filmul și fotografia într-un spectacol despre relațiile interumane, modelate de mediul urban al Timișoarei.

În „Jurnal de România. Timișoara”, actrițele Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török și Silvia Török își dezvăluie gândurile și poveștile personale, construind astfel o imagine sinceră și profundă a legăturii lor cu orașul Timișoara. Spectacolul se joacă în limba germană, având supratitrare în română, maghiară și engleză, pentru ca fiecare spectator să poată descoperi în profunzime mesajul acestui proiect.

Festivalul Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, are ca temă centrală anul acesta aniversarea a 35 de ani de la evenimentele din 1989, invitând publicul la o reflecție asupra schimbărilor culturale și sociale din Europa. Programul festivalului include spectacole naționale și internaționale, dar și vernisaje de expoziții care explorează transformările recente.

LĂSAȚI UN MESAJ