DISTRIBUIȚI

De acum încolo, ”debarasatorii” prinși că abandonează ilegal gunoiul în Timișoara se vor trezi cu mașinile luate în custodie. O va face Serviciul Timpark, iar instanța va decide dacă mașina rămâne la primărie sau se returnează proprietarului.

Aceste schimbări sunt posibile după ce ieri, Consiliul Local Timișoara a votat aprobarea Procedurii comune de lucru privind confiscarea, ridicarea, transportul, depozitarea, păstrarea în custodie și valorificarea vehiculelor folosite la săvârșirea contravențiilor, precum și un protocol de colaborare privind ridicarea, transportul, depozitarea și păstrarea în custodie a vehiculelor confiscate de polițiștii locali și au fost aprobate tarifele de ridicare și transportare a mijloacelor de transport confiscate, care au fost utilizate pentru abandonarea/depozitarea deșeurilor în locuri nepermise. Protcolul e între Primăria Municipiului Timișoara, Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice Timpark.

Cu alte cuvinte, cei care sunt prinși că abandonează ilegal deșeuri o vor încurca la modul serios. Mașinile cuc are se aruncă gunoi vor fi vonfiscate, sigilate și luate în custodie, iar instanța va decide dacă ele rămân ale primăriei, care le poate vașorifica, sau se returnează al cel ce arunca ilegal gunoi. Cel care aruncă ilegal gunoi va avea de achitat și ridicarea mizeriei de către operatorul autorizat din Timișoara, Brantner, dar va avea de plătit și ridicare mașinii. Costă 1000 de lei pentru cele 3,5 tone și 3000 de lei pentru cele mai grele.

Potrivit reprezentanților primăriei, în anul 2023, de pe străzile din Timișoara s-au ridicat 11.000 de tone de gunoaie. Poliția Localăa  dat din acest motiv amenzi de 785.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ