DISTRIBUIȚI

Accident grav astăzi la prânz pe Calea Șagului. Un bărbat, chiar cel care a provocat accidentul, a decedat, iar alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce carambolul a fost cu trei vehicule implicate. 

Bărbatul de 60 de ani conducea pe DN 59, dinspre Șag spre Timișoara și a pătruns pe contrasens. Mașina sa a lovit o autoutilitară, condusă de un bărbat de 50 de ani. Din cauza impactului puternic, autoutilitara a intrat la rândul ei pe contrasens și a lovit o mașină condusă de o femeie de 51 de ani, care circula regulamentar. Bărbatul de 60 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar alte două persoane, o femeie de 46 de ani și un bărbat de 49, au suferit răni grave.

La fața locului s-a intervenit cu 15 pompieri și o autospecială de primă intervenție, una de stingere, una de descarcerare, două echipaje SMURD, plus o ambulanță aserviciului județean, cu echipajul aferent. În cele trei vehicule se aflau în total șase persoane. Nicio persoană din mașina lovită de autoutilitară nu a fost rănită. Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și facer cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ