DISTRIBUIȚI

La fel ca săptămâna trecută, nici săptămâna aceasta nu mai există școli sau grădinițe cu activitatea trecută exclusiv în online. Desigur, clasele sau grupele unde apar cazuri de coronavirus trec în predare online, dar și numărul acestora e în scădere.

Astăzi, 74 de formațiuni de studiu sunt trecute în online, față de 85 săptămâna trecută (70 în Timișoara). Este vorba de 2807 elevi și preșcolari în online, față de 2927 în urmă cu șapte zile (2705 în Timișoara). ”După cum se poate observa, trendul este descrescător. Este un lucru bun, ne bucurăm că nu există nicio unitate care să-și desfășoare activitățile online. Este un lucru minunat că elevii au reveit la școală. Am vizitat câteva unități și se simte bucuria revenirii la școală. Zgomotul din pauze cu care eram obișnuiți, avem un tonus pozitiv față de școală. În etapa următoare cu siguranță ne vom focusa pe procesul didactic, nu vom diminua tot ceeace înseamnă respectarea regulilor. Dacă a învățat ceva în această pandemie, este că onlineul va face parte din viața școlilor și că trebuie să respectăm regulile”, spune inspectorul școlar general, Marin Popescu.

Există totuși patru unități de învățământ cu activitatea trecută în online. La colegiile tehnice ”I.C.Brătianu” și ”Emanoil Ungureanu” sunt clase trecute în online, din cauza șantierelor, iar la școala și grădinița Rudolf Walter, cursurile au trecut în online, pentru că facturile la încălzire pentru cei din Satul de copii sunt prea mari și încălzesc doar spațiile de cazare. Săptămâna aceasta, nouă teste de salivă au ieșit pozitive, șapte dintre ele fiind infirmate, unl confirmate, iar pentru unul încă se așteaptă rezultatul testării PCR. La testarea PCR, 117 elevi au fost despitațși pozitivi. În izolare se află 385 de elevi sau preșcolari, care sunt contacți.

În ceea ce privește personalul depistat pozitivi la tstare PCR, se înregistrează o scădere. Nouă cadre didactice au fost depistate pozitive în ultima săptămână. În această situație segăsesc trei angajați din rândul personalului auxiliar și un angajat din rândul personalului nedidactic. În izolare, ca și contacți, se află 17 cadre didactice, șapte angajați din rândul personalului auxiliar și 12 din rândul personalului nedidactic.

Din statisticile inspectoratului școlar, 8496 de preșcolar și elevi, inclusiv de la școlile postliceale, sunt vaccinați în Timiș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ