„Sunt aproape cinci ani de zile de când, în sudul muntos si păduros al Banatului nostru se născu o legendă; legenda unui om sărac, care venit de acasă, din război, şi-a părăsit satul, şi-a lăsat părinţii pentru a apuca cărările întortocheate ale codrilor şi coastele prăpăstioase ale munţilor. Feciorul Petru Turnea din Bolvaşniţa, a plecat din satul său, şi-a luat numele de Mantu şi cutrierând sălbaticii munţi din Banatul Severinului şi-a format o bandă de oameni săraci, ca şi el, cu care a băgat groaza în lumea din acea parte a ţării. Groază în o parte a locuitorilor şi bucurie în cealaltă parte. Căci se lăţise vestea legendară, că acest om sărac…fura de la cei bogaţi ca să dea la cei săraci! Se spunea nu o dată că la cutare fată săracă, Mantu i-a trimis bani pentru măritiş, că cutărui om sărac, Mantu i-a dat câţiva gologani, ca să-şi poarte sărăcia…
Dar, mai presus de toate aceste ştiri legendare, plutea realitatea unui crâncen bandit, care a secerat o mulţime de victime; jandarmii, care aveau o trista misiune, de a-l urmări prin nestrăbătutele desişuri ale codrilor, şi-au lăsat viaţa, ca jertfă a datoriei împlinite.
Peste optzeci de complici de-ai lui au stat în faţa tribunalului din Caransebeş, dar el, şeful, părea ca şi argintul viu. Aici l-au văzut nişte păstori, dincolo nişte jandarmi, dar el totdeauna a scăpat. Şi legenda omului sărac Mantu, părea fără sfârşit!
Dar iată, că din nou s-a împlinit zicala: toate-s trecătoare în această lume! Legenda omului sărac s-a destrămat, corpul banditului Mantu astăzi zace sub o cruce micuţă de lemn, într-un colţ al cimitirului Bolvaşniţa.
Vineri, după miezul nopţii, pe la ora unu şi jumătate, banditul Mantu, însoţit de credinciosul său tovarăş, Negreiu, bandit tot atât de vestit ca şi el, s-a dus în satul Bolvaşniţa, unde a bătut la fereastra ţăranului Nicolae Matei.
Matei i-a primit în casă pe cei doi bandiţi. Mantu era flămând. A cerut de mâncare, şi cum bietul ţăran nu avea altceva, iar Mantu i-a cerut răspicat de mâncare, şi-a sculat din somn nevasta şi a trimis-o să taie puiul, pe care-l alesese pentru ziua de Duminică. După ce mâncarea fu gata, Mantu cu tovarăşul său Negreiu, mănâncă bine, făcându-li-se sete, Mantu trimise pe Mateiu să-i aducă o cană cu apă rece de la fântână.
Mateiu, care era atins neplăcut de această vizită a lui Mantu, mai ales că acum doi ani tot pentru o asemenea vizită sărmanul ţăran a stat vreo şase săptămâni în închisoarea din Caransebeş, ieşind după apă, a observat lângă uşă arma lui Mantu. Un gând i-a fulgerat prin minte, să ucidă pe Mantu, pentru a scăpa de el.
Şi fără multă zăbavă, a apucat arma banditului, a deschis uşa şi întinzând-o spre acesta, a tras cocoşul.
Glonţul a intrat pe sub urechea dreaptă a lui Mantu, ieşind deasupra urechii stângi, perforându-i astfel căpăţâna. Banditul Mantu a căzut mort pe podele. În al doilea moment, Manteiu a luat-o la fugă, spre casa comunală, urmărit de un glonţ de puşcă trimis în urmă-i de banditul Negreiu.
Venit îndărăt, cu un păzitor de noapte, Mantu era cadavru, Negreiu dispăruse între timp. La Mantu nu au găsit decât cinci lei, o cruciuliţă de argint pe un lănţişor, obiect primit de la o fată. Arma era arma unui pădurar din Rusca montană, pe care se vede că Mantu l-a jefuit.
A doua zi au sosit din Caransebeş autorităţile, cu medicii, cari au secţionat cadavrul nenorocitului bandit. Mama lui Mantu, care locuieşte în Bolvaşniţa, a fost adusă la secţionarea fiului ei, pentru a mărturisi dacă îşi recunoaşte fiul în acel cadavru. Bătrâna şi-a recunoscut feciorul, blăstămându-l cu cuvintele: E bine că o dată l-a luat dracul!
Înmormântarea lui Mantu a avut loc Duminică după-masă. La groapă nu l-a petrecut în afară de preot, cantor şi dieci, decât mama lui şi autorităţile. Puternice detaşamente de jandarmi au reţinut populaţia satelor din împrejurime, care a venit pentru a asista la înmormântarea acestui haiduc al codrilor…
În colţul cimitirului din comuna Bolvaşniţa, sub o cruciuliţă nouă de lemn, poate dintr-un lemn care l-a umbrit cu crengile sale, zace haiducul codrilor severineni, vestitul Mantu, feciorul lui Turnea din Bolvaşniţa. Zace sub bulgării grei, care îi apasă trupul, cu păcatele care îi stau pe suflet…
Codrii Severinului nu mai răsfrâng de aici înainte din pisc în pisc cântecul:
Câtu-i lumea şi Bănatu
Nu-i fişior ca Pătru Mantu.
S-a destrămat legenda. Mantu este mort”! [„Voinţa Banatului”, Anul IV, nr.27, 6 iulie 1924].
Cine era Mantu?
„Mantu s-a născut din flori, dar cu câtva timp înainte de naşterea pruncului, mama lui s-a măritat cu ţăranul Petru Turnea din Bolvaşniţa, care a adoptat copilul născut, dându-i numele de Petru. Ajuns în vârstă de 20 de ani, Petru Turnea cel tânăr mergând cu tatăl său în pădure, la tăiat de lemne, un trunchi de stejar i-a căzut pe piciorul drept, în urma căruia el avea pe acest picior nişte semne.
În anul 1916, Petru Turnea cel tânăr a fost înrolat, dar se vede că nu i-a plăcut viaţa militară. În scurt timp, el a dezertat şi venind acasă, de frica jandarmeriei, care-l căuta, n-a îndrăznit să rămână în comuna sa natală, ci a trăit mai mult în codru”.
Prima crimă
„În scurtă vreme el şi-a câştigat alţi 4-5 camarazi, tot dezertori de armată ca şi el, cu care a dat prima lovitură. În mijlocul pădurilor, el cu bandiţii lui, au atacat pe casierul unei întreprinderi de exploatare a lemnului, l-a ucis, jefuindu-l de mai multe mii de coroane. Aceasta a fost prima crimă comisă de acest bandit şi care l-a făcut cunoscut foarte repede”.
Alte crime
„În satul lui natal, în Bolvaşniţa, Petru Turnea cel tânăr, care-şi luase deja numele de Mantu a ucis doi ţărani, iar pe unul l-a lovit aşa de puternic încât acela a rămas nenorocit pentru întreaga viaţă. Acum trei ani, Mantu, ziua la amiază, pe stradă, a împuşcat pe fruntaşul ţăran Ion Daia din Bolvaşniţa, despre care Mantu susţinea că are legături cu jandarmeria. Aceeaşi soartă a avut-o cu o săptămână mai târziu ţăranul Meru, pe care Mantu l-a ucis pe pat. Pe un flăcău din Bolvaşniţa, cu care a avut o neînţelegere provocată din dragostea pentru o fată, Mantu l-a bătut atât de cumplit, încât acela nici azi nu-şi poate folosi mâna.
În comuna Veciorova pentru câteva mii de lei a omorât un ţăran, iar pe o slugă a ucis-o pentru că a trădat nişte secrete de ale lui. În comuna Ilova a ucis pe economul Gogu. Tot Mantu a ucis şi pe şeful postului de jandarmi din Glimboca.
Dar crima care a produs impresia cea mai profundă a fost cea săvârşită de Mantu în toamna anului trecut [1923 s.n.], lângă comuna Cârpa. Şeful secţiei de jandarmi din Caransebeş, plutonierul-major George Taban în societatea a patru jandarmi patrulau pe o noapte cu lună. Jandarmii mergeau cu o precauţie vădită, printre holdele cu porumb pentru că ştiau că pe aceste locuri e acasă Mantu. Abia făcură câţiva paşi, că pe dată le ieşi înainte Mantu cu patru tovarăşi de-ai lui, toţi înarmaţi cu puşti militare. Abia a văzut Mantu pe jandarmi, a şi trimis un glonț asupra lor. În acelaşi timp, şi plutonierul Taban a tras cocoşul carabinei sale, dar în momentul proxim el căzu mort la pământ. Glonţul tras de Mantu i-a perforat gâtul. Glonţul tras de plutonierul Taban, a rănit grav pe banditul Ion Negreiu, care a şi căzut la pământ, dar a fost ridicat de către tovarăşii lui şi dus pe spate.
Tot Mantu a ucis lângă podul de pe Timiş doi comercianţi de vite din vechiul regat care veniseră să facă cumpărături în Banat, iar cadavrele acestora le-a aruncat în apă. Anul trecut [1923 s.n.], îmbrăcat în uniformă de jandarm, într-o singură noapte a jefuit şase case, în comuna Domaşnea cu oamenii săi, cu care după isprăvirea furturilor, a plecat în tempo de marş milităresc, cu comandă în toată regula.
Ultimul furt săvârşit de Mantu, înainte de a fi ucis, a fost furtul din Verciorova, unde Mantu a furat de la un codrean 28 mii lei.
De frică ca nu cumva răzbunarea lui Mantu să cadă asupra lor, mulţi locuitori, care îl vedeau şi ştiau de isprăvile acestui bandit, nu îndrăzneau să-l denunţe autorităţilor. În comunele Bolvaşniţa, Vălişoara, Cârpa, Verciorova, teama de răzbunare din partea lui Mantu era atât de mare, încât Mantu putea ziua la amiază să vină în sat, nimeni nu aviza autorităţile.
Dar şi era precaut acest bandit. Întotdeauna era înarmat până în dinţi. Pe lângă o armă de vânătoare sau militară, mai avea câte unul sau două revolvere. Tovarăşi de-ai lui mărturiseau că de frică să nu fie surprins, fără ca el să se poată apăra, Mantu durmia [dormea] îmbrăcat şi cu arma în mână.
Pe acest bandit, autorităţile îl urmăreau de şapte ani. În decursul acestor ani, autorităţile au pus mâna pe foarte mulţi tovarăşi de-ai lui, dar Mantu nicicând nu a putut fi prins”.
Dragostea i-a fost nenorocul
„În comunele din jurul Bolvaşniţei nu trecea lună, ca să nu fie furată o fată sau o nevastă, de către acest bandit. Mantu o ducea cu sine în codru şi atât o ţinea la el, până avea nevoie de ea, apoi îi dădea drumul. Dragostea lui pentru femei i-a fost pierzarea. Se vorbeşte anume, că Mantu avea legături de dragoste şi cu nevasta ţăranului Matei, care l-a împuşcat. Această împrejurare l-ar fi făcut pe Matei să-l împuşte pe bandi”.
Tovarăşii lui Mantu
„Banda de tâlhari a lui Mantu pe lângă alţi bandiţi mai era formată din următorii bandiţi renumiţi: Petru Negrei, Petru Maxim, Ion Băloiu, George Tişan şi Vasile Udrea. Dintre aceştia numai Negrei mai e stăpân pe codru, Tisan şi Udrea sunt în robie grea de 10 ani, iar ceilalţi bandiţi dorm cu căpitanul lor, cu Mantu, somnul de veci…
Astfel, satelor noastre din sudul Banatului li s-a redat liniştea care era persecutată de un anume Petru Mantu, ca şi care nu-i altul în tot Banatul.
O cruce mică în cimitirul Bolvaşniţa pe o lature [latură] cu numele Petru Turnea, pe cealaltă cu numele Mantu, mai arată locul unde zac osemintele zdrobite a aceluia care timp de şapte ani a ucis, a omorât şi a băgat spaimă în locuitorii unui colţ de ţară.
S-a gătat cu povestea omului, care nu poate fi prins niciodată”.
Moartea lui Mantu a fost răzbunată
„Primim din Caransebeş o ştire particulară care ne spune că ţăranul Nicolae Matei din Bolvaşniţa care a împuşcat săptămâna trecută pe Mantu, a fost ucis de către tovarăşii acestuia. A doua zi după uciderea lui Mantu, Matei a pierit din sat fără urmă.
Zadarnic l-au căutat puternice patrule de jandarmi, acestea nu au putut descoperi locul unde s-ar afla ţăranul Matei. Cei din Bolvaşniţa presupuneau, că pe Matei l-au omorât tovarăşi de-ai lui Mantu, care astfel au ţinut să se răzbune asupra aceluia care le-a omorât şeful.
Presupunerea s-a adeverit. După o săptămână de cercetări zadarnice, jandarmii au găsit, într-o pădure din apropierea Bolvaşniţei, corpul nenorocitului Matei.
Crima aceasta a produs o legitimă spaimă în populaţia din acea parte a ţării. Se pare că banda lui Mantu mai există, cu numeroşi bandiţi care mai cutreieră munţii. E vorba ca autorităţile să ceară concursul unui regiment de vânători pentru a nimici cu desăvârşire cuibul de bandiţi din sudul Severinului”. [„Voinţa Banatului”, Anul IV, nr.28, 13 iulie 1924].
Alţi tâlhari din banda lui Mantu prinşi
„Acum două săptămâni, directorul regionalei C.F.R. din Timişoara, ing. Octavian Pop, pe când se întorcea de la o excursie făcută la Reşiţa cu un motor de cale ferată, pe porţiunea dintre Câlnic şi Moniom a fost întâmpinat cu focuri de armă militară. Directorul Pop a scăpat ca prin minune.
Jandarmeria din Câlnic începând cercetările, a arestat pe ţăranii Todor Moita, Petru Ursu, Iacob Busca şi Petru Guţu din Câlnic, care au recunoscut că ei au atacat cu focuri de armă trenul motor, cu gândul de a-l opri, pentru a jefui pe călători. Cei arestaţi au mărturisit că fac parte din banda lui Mantu şi au recunoscut mai multe furturi. Iacob Busca a recunoscut şi aceea că pe economul Filip Ciutu din Câlnic el l-a ucis acum trei ani, jefuindu-l.
Bandiţii arestaţi au fost predaţi parchetului din Lugoj”. [„Voinţa Banatului”, Anul IV, nr.30, 27 iulie 1924].
