DISTRIBUIȚI

Consilierul pesedist Romanița Jumanca a venit cu trei amendamente în consiliul local vizavi de bugetul local. Unul dintre ele vizează construirea unui spital de Obstretrică Ginecologie, care să satisfacă nevoile pe piața publică a ofertelor medicale. Propunerea a venit după ce consilierul a investigat oportunitatea unei astfel de investiții și existența, în prezent, a altor proiecte similare în derulare. Cum specialiștii susțin că este nevoie de o clinică de acest fel, consilierul a cerut un studiu de fezabilitate (SF) și un proiect tehnic (PT) pentru acest obiectiv de investiții. De aici o serie de discuții în jurul amendamentului. Un spital Mama și copilul, de Obstetrică-Ginecologie și Pediatrie este o idee mai bună, astfel se conturează un nucleu al ofertelor medicale care să răspundă nevoilor unei categorii importante a populației – mama și copilul. În momentul de față aceste servicii există pe piața timișană, mai ales pe cea privată, dar vorbim de clinici dispersate care acoperă doar o parte a cererilor pieței, deci este nevoie de o construcție nouă, complexă. Unii consilieri, dar și primarul, au amintit că la Odobescu (Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara) se derulează investiții pentru secțiile de Obstetrică – Ginecologie și Neonatologie.

Secretarul municipiului, în urma unei discuții cu un reprezentant al Consiliului județean, spune că există un proiect cu studiu de fezabilitate la CJ pe acest tip de investiție, de acum trei ani. Așadar, propunerea a fost de reactualizare a acelui studiu. În final, s-a admis realizarea unui SF care să analizeze imaginea de ansamblu a clinicilor de pe piață și posibilitatea realizării obiectivului cu parteneri de la județ și de la minister.

Cea de-a două propunere-amendament a fost realizarea la Școala Generală Nr. 7 a unei săli de sport. În buget era deja prevăzută pentru această școală realizarea acoperișului. Dar s-a admis și un amendament pentru realizarea unui SF pentru sala de sport, atribuindu-se în acest sens 75.000 lei, după ce a suma a fost tăiată de la un alt capitol.

Ultimul amendament a fost cel pentru alocarea de bani pentru un SF ce vizează o nouă piață de animale. Toți consilierii, inclusiv primarul, au fost de acord că piața de animale improvizată în Piața Bălcescu nu este deloc potrivită pentru derularea unui comerț în condiții optime. Jumanca a cerut Direcției de mediu, dar și Băncii de date variante pentru terenurile care s-ar preta realizării unui asemenea obiectiv. Au fost identificate astfel trei terenuri: la Dâmbovița, în zona Lacului și zona Steaua – Calea Șagului.

Pentru realizarea SF, consilierul a identificat și capitolul de unde se pot lua banii, 50.000 lei, și realoca pentru acest proiect. Primarul Nicolae Robu a făcut apel la directorul Piețelor, Victor Ștefan, pentru o soluție mai la îndemână. Șeful de la Piețe are în vedere anul acesta realizarea unui complex cu piața de mașini, piață socială și acolo ar putea include și piața de animale. Este vorba de spațiul ce se amenajează în acest sens în Mehala. Acum se lucrează la dezmembrarea CF și regruparea lor, apoi se va trecem la asamblarea piețelor.

Zona Mehala, care are disponibili 50.000 mp, i s-a părut directorului Ștefan potrivită, din moment ce acolo sunt deja toate utilitățile asigurate pentru începerea proiectului. Propunerea se va prezenta și la  ședința AGA Piețe. Directorul Victor Ștefan spune că își poate asuma realizarea pieței animalelor, laolaltă cu celelalte două. Bineînțeles, cu ajutorul financiar al primăriei. S-a decis bugetarea proiectului pieței de animale care să includă și cabinet veterinar, farmacie. Așadar, amendamentul nu s-a mai votat din moment ce s-a rezolvat practic problema, și de la SF s-a ajuns la realizarea efectivă a pieței chiar anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ