Poliția a prins azi un bărbat ce a agresat la final de octombrie un tânăr și pe tatăl său, pe care nu îi cunoștea, în fața unei pescării din zona Bucovinei. Anunțul cu imaginea video a celui căutat s-a dat publicității la 5 decembrie, deși fapta se petrecuse la 27 octombrie 2023.
Atacatorul l-a înjunghiat atunci pe un băiat de 30 de ani de patru ori, și pe tatăl victimei, un bărbat de 60 de ani, l-a tăiat o dată pe față, după ce sărise în apărarea copilului său. Faptele s-au petrecut pe Aleea Hotinului. Agresorul a plecat, iar cei doi timișoreni răniți au fost duși de SMURD la Spitalul Municipal. Ambii au scăpat cu viață.
Astăzi, bărbatul urmărit penal pentru tentativă de omor și lovire și alte violențe a ajuns pe mâna poliției. Este vorba de un timișorean de 21 de ani, care ar fi deja în câmpul muncii. Aparent, le-a spus celor de la Serviciul de Investigații Criminale Timiș că nu-și explică gestul, dar a fost cooperant cu organele de cercetare.
Tânărul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. El va fi în prima fază reținut pentru 24 de ore, și mâine va fi dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.