DISTRIBUIȚI

Accident serios sâmbătă la prânz, în Sânnicolau Mare, între un autoturism și un autocar. În urma impactului, autocarul a lovit din plin o casă de pe marginea drumului, DN 6, un drum foarte circulată. Informațiile venite de la ISU și IPJ Timiș au fost destule de neclare, cu uni vorbind despre un autocar și autoturism, alții de autobuz și microbuz. În total, au fost cinci victime. 

Accidentul a avut loc în jurul orei 14,20, iar autocarul a lovit din plin peretele unei case. Conform ISU, victimele sunt cinci, iar șoferul autoturismului, o femeie, de altfel, aflată singură în mașina care a lovit autocarul, este în stare gravă. De altfel, persoana a și fost transportată la spital. Din informațiie transmise de IPJ Timiș, șoferița autoturismului, în vârstă de 45 de ani, venea de pe strada Șaguna, iar la intersecția cu strada Horia nu a dat prioritate autocarului, condus de un șofer de 54 de ani. 

În autobuz implicat se aflau alte 20 de persoane, conform datelor transmise de ISU, care spune că în casa lovită de autocar se aflau și două persoane, ambele cu dizabilități. IPJ Timiș transmite că în urma accidentului au rezultat cinci victime. Șoferița care nu a acordat prioritate, dusă la spital, dar și șoferul autobuzului și alte trei femei din autobuz.

În urma impactului dintre autobuz și casă, a fost spartă și o conductă de gaz, iar pompierii asigură măsurile PSI. De altfel, toate persoanele din zonă au fost evacuate, până la remedierea problemei cu țeava de gaz. Se intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și opt pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ