Duminică, 8 noiembrie, poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr a fost depistat de agenţii de pază ai unei societăţi comerciale în timp ce sustrăgea bunuri. La faţa locului, poliţiştii au constatat că bănuitul, de 15 ani, a fost reţinut după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa mai multe articole vestimentare a căror valoare nu a fost achitată. Prejudiciul în valoare de peste 1000 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanţilor societăţii comerciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ