DISTRIBUIȚI

Un tânăr din Timișoara a început să falsifice bani pe bandă rulantă și să înșele persoane din mai multe localități, inclusiv niște nuntași. El a fost săltat ieri de acasă, în urma unei cercetări ample a autorităților.

Cel în cauză are 29 de ani și e acuzat acum de punere în circulație de valori străine falsificate, în șapte acte materiale, și înșelăciune, în cinci acte materiale. ”În fapt, s-a reținut că inculpatul, în perioada 01.08.2022 – 23.09.2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la șapte intervale diferite de timp a pus în circulație monede străine falsificate în sumă totală de 12.700 euro, respectiv la 5 intervale de timp a achiziționat diferite bunuri inducând în eroare persoanele vătămate, în sensul că au înmânat în schimbul lor”, spun procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, după care enumeră: achiziții de aur cu bani falși în Timișoara, Lugoj, telefoane mobile din Dumbrăvița, un pistol pentru rpezoane luat din Tremia Mare, o Skoda Roomster luată de la Dudeștii Vechi, plus dar de nuntă cu bani falși la o nuntă din Giroc!

Așa cum se vede, inculpatul lucra cu euro. El avea și complici. ”De asemenea, inculpatul a deținut bancnotele din cupura de 50 de euro contrafăcute, iar ulterior le-a transmis către o altă persoană, acesta din urmă punându-le în circulație în data de 11.08.2022, în jurul orelor 16:15 prin achiziționarea unui telefon mobil, pentru care a înmânat 17 bancnote contrafăcute din cupura de 50 euro. În aceeași dată, în jurul orelor 18:10, a achiziționat un telefon mobil, înmânându-i unei alte persoane 18 bancnote contrafăcute din cupura de 50 euro contrafăcute”, mai informează procurorii.

La domiciliile inculpatului au fost făcute trei percheziții de unde s-au ridicat 36.400 euro numerar, un autoturism marca Skoda Roomster și dispozitive electronice. Cercetările din prezentul dosar sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, cu sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Timișoara, Grupării mobile de Jandarmi ,,Glad Voievod” Timișoara, Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

 De azi, tânărul e în arest preventiv timp de 30 de zile.

foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ