DISTRIBUIȚI

Din păcate, chia rși în apropierea Catedralei Mitropolitane Timișoara au loc atacuri ale hoților. A simțit-o pe pielea lui noaptea trecută un timișorean care se afla în parcul din zona centrală, când a fost jefuit de cinci minori, care l-au amenințat cu o armă.

Furtul s-a petrecut noaptea trecută la ora 1, în spatele Catedralei. Un timișorean de 25 de ani a fost atacat de un grup de adolescenți. Sub amenințarea unei arme, atacatorii i-au furat telefonul mobil. La 1:30, polișiștii Secției 3 Timișoara au identificat un grup de cinci minori, cu vârstele cuprinse între 15 și 17, bănuiți de comiterea faptei. Cei cinci au fost duși la audieri la Inspectoratul Județean de Poliței Timiș.

În urma cercetărilor și probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut trei din cele cinci persoane audiate, trei minori cu vârstele de 16, 16 și 17 ani, pentru 24 de ore. Ei sunt acuzație de tâlhărie calificată, uz de armă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Oamenii legii au ridicat de la suspecți și două arme, care au fost supuse expertizei balistice.

Se fac cercetări în continuare pentru a se stabili întreaga activitate infracțională a celor în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ