Vineri, la Universitatea de Vest au fost premiați câștigătorii concursului „Când și cum am simțit acel lucru pentru România”, inițiat în jurul datei de 1 Decembrie. Tema textelor era una despre sentimentele pentru țara noastră.
S-au trimis 30 de lucrări, care au fost jurizate în decembrie de profesorul Dorel Micle, din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Marilena Tudor, director al Editurii UVT și studenta Andreea Argeșanu, președinte OSUT. Astăzi, rectorul Marilen Pirtea, dar și prorectorul Mădălin Bunoiu, care a devenit recent și director al ARACIS, au oferit premiile. ”Universitatea de Vest din Timișoara se implică nu doar în formarea de intelectuali, ci și în împlinirea caracterelor. Parte din această dorință a noastră este și discuția publică despre valori ale societății din care facem parte. De asemenea, suntem bucuroși să descoperim oameni talentați, care știu să prezinte într-o formă literară deosebită aceste idei care ne privesc pe toți. Îi felicit pe competitori și mă bucur sincer alături de cei premiați azi”, a declarat rectorul Pirtea.
Iată câștigătorii:
Elevi:
1. Julia Nămoloiu,
2. Iulia Maria Sfetcu,
3. Bogdan Muscă,
Studenți:
1. Ioana Vlad,
2. Marcu Nicola,
3. (la egalitate de puncte) Alexandru Lazea – și Raluca Ionita,
General:
1. Silviu Ilievici,
2. Raimondo Mario Rupp,
3. (la egalitate de puncte) Dorin Tismănariu și Teodora Boda.