DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnică din Timișoara e partener la proiectul pe teme ecologice Catalyst. Astăzi are loc un atelier din cadrul colaborării romo-norvegiene.

Proeictul este coordonat de Asociația Centrul Național pentru Producție și Consum Durabil (CNPCD) din Timișoara, iar parneterii de proiect sunt UPT, dar și Institutul Norvegian pentru Cercetare a Apei (NIVA) alături deorganizația norvegiană Thamsklyngen. Rolul proiectului este de a susține extinderea economiei circulare, cu cooperarea dintre entitățile industriale din România și Norvegia. Principalele mijloace sunt sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și parcuri industriale deopotrivă să utilizeze eficient resursele, să reducă deșeurile, să recicleze apa și să aibă colabărorăi intersectoriale, în general.

Aceasta e tematică generală a workshopului „Circularitate și simbioză industrială în parcurile industriale ca instrument pentru tranziția verde” de azi de la UPT. Proiectul își propune să creeze un program educațional, să identifice oportunitățile de simbioză industrială, să faciliteze schimbul de cunoștințe între cele două state partenere, dar și să promoveze colaborările transfrontaliere. În cadrul proiectului se vor face mai multe demersuri.

Mai întâi, o campanie de informare cu un webinar informativ, după ce se face un sondaj la firme și aprcuri industriale. Ulteriro se va crea un pachet educațional în engleză, română și norvegiană, iar apoi se va selecta un parc industrial din românia pentru un proiect-pilot. De asemenea, se vor face și vizite bilaterale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ