Concluzia controalelor făcute de Poliția Locală pe șantiere anul acesta e extrem de tristă: la unul dintre trei s-au găsit probleme, și astfel, se înțelege de ce orașul e plin de praf. Cel mai recent, o firmă ce lucrează pe strada Constructorilor, aproape de Dumbrăvița, a fost amendată pentru mizeria produsă.
O firmă din București lucrează acolo și a fost prinsă că mașinile plecua cu roțile murdare de noroi pe stradă din șantier, dar și că nu a amenajat un drum intern, tot pentru a menține orașul curat. Serviciul Protecția Mediului i-a amendat cu 5000 de lei și le-a impus ca în șapte zile să ia surplusul de pământ și să refacă zonele verzi deteriorate pentru că nu au amenajat drum.
Din martie până acum, Poliția Locală a verificat 75 de șantiere, iar 25 au avut probleme ce au dus la amenzi, în cunautm de 87.000 de le. Fie nu au gestionat corect deșeurile, fie au murdărit șoseaua, fie au distrus zonele verzi.