Ecologismul este foarte la modă, iar principalul pericol al acestor vremuri e cantitatea imensă de deșeuri de plastic. Universitatea Politehnica din Timișoara derulează în acest sens proiectul EDU4PlastiCircular.
Așa cum o spune și numele, se referă la promovarea economiei circulare și a fost lansat la 1 noiembrie 2023. Dedicat atât profesorilor, cât și studenților, beneficiază de o finanțare de 400.000 de euro. Proiectul se va încheia la 31 octombrie 2026. Se vor utizzia abordări pedagogice inovatoare, metodologii educaționale creative și resurse educaționale deschise.Se vor face materiale de formare gratuite, dar și o platformă de e-learning și formare la care să aibă acces cel puțin 200 de persoane.
Se va promova intrarea în curriculă a disciplinelor despre: economia circulară, geneza materialor plastice și impactul lor asupra mediului și apei, noi materiale plastice biodegradabile, design inovativ pro-reciclare sau recuperare, tehnologii de reciclare, recuperare și alte soluții pentru reducerea poluării cu materiale plastice și microplastice tradiționale. Vor fi cinci pachete de lucru: de la managementul de proiect și proiectarea metodologiei de instruire până la proiectarea conținutului digital, implementarea, utilizarea, diseminarea și durabilitatea.
Vor rezulta, la final, un manual de bune practici, un curriculum, o definiție a hărții competențelor, o platformă de e-learning testată și o bibliotecă digitală de materiale de formare. Pericolul plasticului vine din faptul că se degradează foarte încet și ajunge să polueze solul ți apa. Animalele se pot sufoca cu plastic.
World Economic Forum spune că 8 milioane de tone de plastic ajung în oceane anual, iar până în 2050, cantitatea o va depăși pe cea de pește. Potrivit PlasticsEurope, anual sunt produse aproximativ 360 de milioane de tone de plastic, din care o proporție de 79% ajunge în depozite de deșeuri sau în mediul înconjurător și doar 9% sunt reciclate și 12% incinerate.