Un adolescent a alertat poliția noaptea trecută, după ce a pus agenții de poliție pe urmele sale din Lugoj până în Făget. La doar 16 ani, băiatul era beat la volan și conducea fără permis o mașină furată de la o rudă! Bineînțeles, noaptea, fără declarație.
Tânărul a fost prins noaptea trecută, la ora 00:30, pe strada Huniade din Lugoj. Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipale Lugoj i-au făcut semne să oprească, dar adolescentul i-a ignorat pe polițiști și și-a continuat drumul. Polițiștii lugojeni au solicitat sprijinul altor echipaje, iar mașina a fost oprită abia în Făget, pe DN 68 A. Aici, tânărul a fost legitimat și astfel a reieșit că are 16 ani, și deci, nu are permis de conducere categoria B. Tânărul furase mașina de la o rudă și, mai mult decât atât, el emana ș o halenă alcoolică.
Băietul a fost etstat cu etilotestul, iar aparatul a arătat o valoare de 0,57mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunile de furt în scop de folosință, conducere unui vehicul pe drumurile publice fără permis și conducerea sub influența alcoolului. De asemenea, el a luat și o amendă de 500 de lei, deoarece a încălcat și carantina nocturnă.