Cristian Moș a avut luni o poziționare foarte critică față de ce a ajuns USR Timiș sub conducerea lui Dominic Fritz. Useriștii i-au răspuns cu un comunicat prin care insinuează că vicele CJT va candida pentru un mandat în fruntea instituției pentru a mai lua din voturile pentru Alin Nica.
USR spune că Moș va candida din nou, îndemnat de Alfred Simonis. Deocamdată, pentru funcția de președinte CJT există doar trei candidați: Simonis, Alin Nica și un ilustru anonim fără nicio șansă de la AUR, Adrian Iacob. REPER nu a anunțat niciun candidat pentru funcție, iar PUSL a precizat că îl susține pe Simonis. În acest context, useriștii spun că Moș, care nu l-a criticat niciodată pe Nica, e îndemnat de Simonis să candideze, pentru calcule electorale. ”Din informațiile noastre, Cristian Moș se pregătește să candideze la Președinția Consiliului Județean, ca iepure al PSD. Opiniile critice puteau fi exprimate până acum, dar nu au fost. Cristian Moș a fost timp de patru ani vicepreședintele Consiliului Județean, a lucrat cu Alin Nica și nu a avut nimic critic de spus despre acesta, nici măcar o dată”, spune useriștii.
Interesant este că cei din USR, care au format Alianța Dreapta Unită, susțin că Cristian Moș a fost invitat să candideze din nou pentru funcția de președinte al CJT, pentru care a candidat și în 2020, când a fost al doilea, sub Nica, dar peste Călin Dobra. ”Amintim că noi l-am susținut pe Cristi încă din 2020, când am refuzat să semnăm protocolul de colaborare la CJ până când Cristi Moș nu este votat vicepreședinte. L-am și invitat să candideze din nou pe lista Alianței Dreaptă Unită pentru Consiliul Județean, lucru pe care l-a refuzat. La fel, criticile împotriva coagulării Alianței Dreapta Unită și Timișoara Unită puteau să ne fie comunicate până acum de nenumărate ori, atât lui Dominic Fritz, cât și președintelui Cătălin Drulă, în calitatea lui de membru al Biroului Județean Timiș”, mai transmit cei din filiala condusă de Dominic Fritz.
Cei din USR pomenesc că Moș nu a amintit de vreo demisie și pomenesc un șantaj al PSD la adresa vicelui CJT. ”Faptul că iese public înainte de alegeri, cu opinii care nu au existat până la formarea tandemului Dominic Fritz-Alin Nica, precum și informațiile că va candida ca să rupă voturile Alianței Dreapta Unită pentru Consiliul Județean, ne fac să credem că Cristian Moș este victima unor presiuni exercitate de PSD asupra lui, poate chiar șantaj. Dacă d-lui Cristian Moș îi displac atât de mult Alianța Dreapta Unită, Dominic Fritz și Alin Nica, de ce nu demisionează din funcția de vicepreședinte CJ, obținută datorită USR? De ce nu demisionează din USR?”, se mai punctează în comunicat, neasumat de vreun membru anume.
Useriștii spun că PSD practică dezbinarea securistă a adversarului. ”Știm că așa procedează PSD, cu presiune, cu șantaj cu asmuțirea instituțiilor de control asupra adversarilor politici, practici învățate de la fosta Securitate. Așa a dezbinat, manipulat și a distrus PSD dreapta din România. Ne așteptăm la o campanie mizerabilă în care sunt prezente și presiunile și șantajul și cumpărarea de politicieni și descinderi ale instituțiilor de control. Pentru că PSD e disperat că va pierde alegerile în Timișoara și Timiș”, se arată în finalul comunicatului.