DISTRIBUIȚI

După scandalul caraghios de azi, de la plenul CJT, USR a ieșit cu un comunicat în care partidul susține că aleșii lor sunt mânați doar de interesul cetățenilor. Useriștii nu au votat în iarnă împărțirea banilor pentru primării și drumuri județene pentru că erau pe ”Blat” cu PSD, iar acum au refuzat proiectul PSD-PNL, pentru sunt cu Nica în Alianța Dreapta Unită.

USR spune că proiectul propus de noua majoritate a CJT e discriminatoriu. „În prima săptămână de campanie, grupul PSDNL din Consiliul Județean s-a gândit să facă un cadoul electoral Timișoarei: 3,5 milioane de lei din cei 140 de milioane de lei pe care i-au furat la București, în baza unui algoritm de distribuire contestat de primarul Dominic Fritz.  Propunerea PSDNL penalizează UATurile unde PSDNL nu are niciun interes electoral sau nu sunt feudale politice ale partidului comasat.  Grupul USR din CJ Timiș, prin vocea liderului său, Vlad Șendroiu, a răspuns prin depunerea unui amendament care vizează redistribuirea fondurilor într-un mod imparțial și nediscriminatoriu. Propunerea noastră urmărește să asigure că toate comunitățile din județul Timiș beneficiază de un tratament echitabil, indiferent de culoarea politică a administrației locale sau de interesele electorale ale partidului comasat”, se aratăîntr-un comunicat al USR.

USR a avut amendament pentru Lugoj, cu 1 milion de lei, căzut, dar a susținut apoi un amendament verbal făcut de Călin Dobra, candidat PSD la Primăria Municipiului Lugoj. Șendroiu a precizat că vor vota, deoarece lugojenii au nevoie de acești bani. Iar amendamentul lui Dobra a trecut. La Lugoj, USR îl are ca și candidat pe medicul Erwin Floroni. „Astfel grupul USR a propus suplimentarea alocărilor pentru mai multe UAT-uri discriminate, printre care și Lugojul, care nu a primit nimic de la PSDNL,  fără nicio justificare, deși este municipiu. USR a susținut ca Lugojului să-i fie alocată suma de 1 milion de lei. Amendamentul USR a fost respins, dar doar pentru însuși candidatul PSD la Lugoj Călin Dobra a dorit să facă un amendament cu același obiect, dar cu jumătate din suma propusă de USR, ca să se fălească în campania electorală. USR a pledat din nou pentru ca Lugoj să primească o alocare pe măsura importanței, respectiv 1 milion de lei. Acest al doilea amendament al USR a fost adoptat de plenul”, se mai arată în comunicatul USR.

Șendroiu, liderul de grup al USR, a cerut ca Timișoara să primească înapoi bani tăiați anul trecut, cu măsurile de austeritate. „Dacă doriți să-i ajutați pe timisoreni vorbiți la șefii voștri de la București să dea înapoi cele 140 de milioane de lei furate la prima redistribuire și să abroge acel OUG nedrept. Faptul că PSDNL a ales să facă o mascaradă prin care garantează sprijinul primarilor fideli și cumpără voturi din banii alegătorilor este o dezamăgire pentru timișoreni și timișeni. Într-un județ unde fiecare cetățean contribuie la bugetul Consiliului Județean Timiș, este de neconceput ca drepturile și beneficiile să fie împărțite de PSDNL din pix, după criterii politice și electorale”, a spus consilierul județean.

Cei din USR cer votul cetățenilor și spun că ei vor fi corecți. ”Alianța Dreapta Unită se angajează să schimbe regulile jocului politic în județul nostru și să redistribuie corect banii timișenilor, după alegerile din 9 iunie. Aducem în atenția publicului aceste abuzuri pentru a conștientiza gravitatea situației și pentru a invita cetățenii să ni se alăture în efortul de a asigura o distribuire corectă și echitabilă a resurselor”, se mai arată în comunicatul USR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ