Săptămâna viitoare se pregătește evenimentul Maratonul cultural al expoziției Brâncuși, la Muzeul Național de Artă. Adică miercuri se poate intra gratuit la expoziție, care va avea program prelungit.

Data de 20 decembrie nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că e ziua în care Timișoara a devenit primul oraș din România liber de comunism. Expoziția va fi deschisă miercuri, 20 decembrie, de la ora 10 până marți, ora 8 dimineața. Se va putea vizita expoziția dedicată marelui pictor originar din județul Gorj cu plata biletului, între orele 10-20, iar tichetele se pot lua de la muzeu, sau online, de pe siteul bilete.brancusi-2023.info. După ora 20 până dimineața la 8 se va putea intra gratuit, cu bilet rezervat de pe site, opțiune disponibilă de vineri. Sunt disponibile doar 1560 de astfel de bilete, și o persoană poate rezerva un bilet.

Alin Nica anunță maratonul triumfalist. ”Maratonul cultural de la Muzeul Național de Artă este dedicat celebrării datei la care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Programul cultural derulat de Consiliul Județean pentru Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, onorează Revoluția din 1989 și spiritul liber al timișorenilor, iar opera marelui Brâncuși ne ajută, acum, 34 de ani mai târziu, să ne eliberăm de lucrurile complicate și tulburi care nu ne aparțin ca și comunitate”, spune președintele CJT.

Până acum, organizatorii spun că au fost peste 85.000 de bilete vândute le expoziție. Ea va sta la Palatul Baroc până la 28 ianuarie 2024. Mai e o altă șansă de acces gratuit, în prima miercuri din ianuarie, adică în 3.

LĂSAȚI UN MESAJ