DISTRIBUIȚI

De câțiva ani, din mai până în august, pe strada Alba Iulia ”tronau” mai multe umbreluțe colorate sub care timișorenii și turiștii au făcut mii de fotografii. În acest an, umbreluțele au dispărut și mulți timișoreni care au ajuns să le îndrăgească s-au întrebat de ce. A fost mai complicat din cauza schimbării procedurii de finanțare a proiectelor, iar viitorul e…incert.

În acest an, administrația Fritz a decis ca toate proiectele gândite de ONG-uri să fie finanțate prin Centrul de proiecte, și nu prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. De aceea, spune directoarea interimară a instituției, Camelia Mingasson, s-a rocedat altfel ca în anii trecuți. ”De proiectul cu umbreluțele s-a ocupat în anii precedenți Asociația Noi Re-Creăm. În acest an, ei nu au depus cerere de finanțare a proiectului, la Centrul de proiecte. Ar fi fost finanțare prin Apelul 4. A fost un an de tranziție, probabil nu toată lumea a știut că trebuie să depună pentru proiecte la centru. Casa de Cultură se mai ocupă doar de proiectele mari, proprii ale primăriei”, ne-a declarat Camelia Mingasson, directoarea interimară a Casei de Cultură.

În schimb, cei de la Asociația Noi Re-Creăm spun că au existat discuții cu Casa de Cultură. ”În prima jumătate a verii noi am avut discuții cu cei de la Casa de Cultură. Ei ne-au contactat. Apoi, discuțiile nu s-au mai concretizat și am rămas fără umbreluțe vara aceasta. Nu știu dacă proiectul ar fi fost eligibil la Centrul de proiecte. Din punctul nostru de vedere, nu se încadra, pentru că există anumite ghiduri de finanțare, criterii, și nu s-ar fi încadrat”, ne-a declarat președintele Asociației Noi Re-Creăm, Ana-Maria Atomoaei.

Proiectul umbreluțelor colorate a început în 2014, când totul a fost sponsorizat de o mare fabrică din oraș. Din 2015, proiectul a fost finanțat prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Când a finanțat primăria, montarea o făcea RATT, devenită ulterior STPT. Așadar, costurile erau doar cele alre umbrelelor propriu-zise. Neîntrerupt, au fost șase ani veseli și colorați, cu multe fotografii ajunse pe paginile de turism de renume. Până în 2021.

Vom avea umbreluțe anul viitor? ”Primăria trebuie să răspundă la această întrebare”, a mai spus Ana-Maria Atomoaei.

foto: facebook.com/NoiReCream

LĂSAȚI UN MESAJ