DISTRIBUIȚI

Baschetbaliștii de la SCM Timișoara s-au impus cu 81-57 în fața celor de la Athletic Neptun Constanța, în cadrul unui turneu organizat la Oradea. Doar în sfertul doi alb-violeții au avut ceva mici emoții. 

Timișorenii au fost nevoiți să se descurce fără Sherwood Brown, care mai are și acum probleme emdicale. În primul sfert, elevii lui Dragan Petricevic au s-au desprins relativ ușor și au terminat parțialul cu 21-14. Au urmat momente mai complicate, deoarece formația constănțeană a reușit să se apropie în debutul sfertului doi, iar înainte de pauza mare a și egalat la 30, după coșul lui Schenider, însă până la expirare primei jumătăți, Timișoara a revenit în avantaj la 38-30.

Sfertul trei a fost dominat categoric de bănățeni, care au ajuns la 64-41, scor care le-a permis lejer să se impună cu diferența de la final. Gajic și Olah au fost cei mai buni marcatori ai timișorenilor, cu câte 19 puncte fiecare, urmați de Komatina, cu 11 puncte, Mijajlovic, cu 9, Pesakovic și Mikovic, fiecare cu câte 7, Dragoste, cu 6, Banciu, cu 2, și Schipor, cu 1. Schneider a fost cel mai bun marcator al dobrogenilor, cu 17 puncte.

Luni de la ora 16, SCM Timișoara va juca cu CSO Voluntari, tot la turneul de la Oradea.

foto: facebook.com/baschetscmtimisoara

LĂSAȚI UN MESAJ