DISTRIBUIȚI

Handbaliștii de la SCM Poli au triumfat la scorul de 22-21 în meciul jucat cu CSM Constanța, antepenultimul din retur, și astfel, au făcut o mare surpriză a campionatului. Cu acest rezultat, și matematic, elevii lui Pero Milosevic au scăpat de orice posibilitate matematică de retrogradarea directă.

Constanța a început meciul mult mai bine, mai ales că Poli nu i-a avut pe accidentații Sadoveac, Trif și Baican la acest meci. Oaspeții au început cu un joc cu o viteză în plus și scorul s-a făcut 1-5 ușor în minutul 9. De aici însă, parcă relaxați și convinși de o nouă victorie, constănțenii au avut nu mai puțin de 15 mintue fără gol marcat, un adevărat record pentru handbal. Andrei a văzut cartonașul roșu în minutul 17, după ce l-a lovit pe Bordeanu. În minutul 18, Poli a egalat prin Marjanovic, iar peste un minut, Ignat a adus pentru prima oară gazdele în avantaj. În minutul 23, elevi lui Buricea au găsit din nou drumul spre gol, dar le-a fost greu să revină, mai ales că și Stojkovic a fost din nou în zi de grație. La pauză s-a intrat cu 12-8, scor pe care puțini l-ar fi anticipat.

Constanța a ieșit semnificativ mai concentrată la joc după trecerea pe la vestiare și acțiunile ofensive au avut o mai mare claritate. În minutul 42, Ștefan a egalat la 15. Portarul lui Poli a mai avut mingi la care a intervenit și cele două echipe au mers câteva minute cap la cap. Din minutul 50, Szabo a readus-o pe Timișoara la un avantaj confortabil, la 20-18. Constanța a revenit la un gol, însă ulterior, a început să aibă eliminați pentru două minute: mai întâi Nikolic, apoi Aliokhin. Cîmpan a refăcut diferența, oaspeții au venit la un gol, și finalul a fost unul cu foarte mulți nervi. În ultimul minut, mai întâi Constanța a vut eliminare de bancă, pentru că Buricea se certa cu arbitrii, iar apoi Timișoara. Constănțenii au forțat egalarea,d ar au ratat ultimul atac, salvat de Stojkovic.

Marjanovic, Cîmpan și Bordeanu au fost cei mai buni marcatori pentru Poli, cu câte 5 goluri fiecare, urmați de Szabo, cu 3 goluri, Ignat, cu 2, Huta și Pribanic, cu câte 1 gol fiecare. Stojkovic a scor nu mai puțin de 14 minigi. Komogorov a adat cele mai multe goluri pentru dobrogeni, 6.

Pero Milosevic a precizat că în tot contextul, victoria e una senzațională pentru Poli și a explicat scandalul de la final. ”Ca antrenor, sunt mândru, foarte mândru de băieți și tot ceea ce am realizat în ultima perioadă. Am luptat foarte mult la fiecare meci, la fiecare antrenament. Azi ne-au lipsit trei jucători. Constanța are o bancă mai lungă și îl felicit pe colegul meu mai tânăr George Buricea pentru ceea ce au realizat în ultimele trei săptămâni în Europa, dar și în România. De asta sunt cu atât mai fericit că am făcut un meci fenomenal. Chiar dacă am avut opt posesii pierdute în prima repriză și greșeli, tot am avut patru goluri diferență. E de necrezut! Cu Dragas, care a jucat în atac, deși toată lumea știe că nu poate arunca la poartă din cauza unei accidentări. Am jucat fenomenal, bravo pentru băieți. Astăzi suntem matematic siguri că vom fi măcar la baraj. Dar putem visa. Când am venit aici, eram cu un pas mare în liga a doua. Vom continua cu umilință, muncind toți din club, înainte. La final, după ce ei au luat eliminare la bancă. Când un jucător e eliminat, nu se mai continuă cu pasivul. Dar regulamentul zice că dacă eliminarea e la bancă, pasivul continuă. Arbitrii nu au explicat asta bine. Pentru noi mai erau trei pase, iar când au fluierat pasivul, fusese doar o pasă. Putem facea egal, dar ne-a salvat portarul nostru Tomislav, care a fost fantastic”, a precizat Milosevic.

Antonio Bordeanu a precizat că lipsa colegilor titulari a mobilizat echipa foarte tare. ”E clar, nu ne așteptam la un meci ușor. Am jucat cu locul 2 din campionat, care, după părerea mea, este cea mai în formă echipă. Sezonul acesta a avut un parcurs frumos și în cupele europene. A fost un joc strâns, chiar dacă nu am început cum trebuie prima repriză. A fost o diferență cam mare. Dar ne-am mobilizat, am strâns rândurile, am fost acolo unul lângă altul, ne-am susținut și am avut și un portar în formă, pe Toni, care și el ne-a împins mult de la spate. Pot spune că am reușit să gestionăm unele momente, și de inferioritate, și de superioritate. Asta cred că a fost. Am avut lipsă trei jucători importanți. A fost greu pentru unii dintre noi, că eram singuri pe post, și pot spune că ne-am mobilizat destul de tare”, a precizat Bordeanu.

George Buricea nu s-a deranjat să vină la declarații, unde a venit secundul Ionuț Pușcașu, care a răspuns inclusiv la o întrebare ce era adresată jucătorului Rareș Ștefan despre ce credeau jucătorii la pauză. „A fost un meci destul de intens. Din păcate, noi astăzi cred că am prins una dintre cele mai slabe zile ale echipei. Nu știu din ce motive, probabil și relaxarea că jucăm cu Timișoara și poate băieții au considerat că meciul e câștigat dinainte Dar, așa cum și atunci când am câștigat am știut să strângem rândurile, sunt convins că acum când este foarte greu, am reușit să strângem rândurile să reînnodăm șirul victoriilor. În prima repriză au fost 15 minute fără gol. Astăzi a fost ceva de domeniul fantasticului. Cred că el cel mai slab meci pe care l-am făcut, cel puțin, hai să spunem, sezonul acesta! Așa că o să mergem acasă și o să analizăm la rece situația și o să vedem unde trebuie să lucrăm și să revenim pe drumul cel bun. Constanța întotdeauna, indiferent în ce minut ne aflăm, tot timpul a muncit și a crezut în victorie indiferent de adversar”, a declarat secundul Constanței.

Rareș Ștefan a răspusn doar la două întrebări din cele trei adresate. ”S-a simțit puțin relaxarea băieților și oarecum, o oboseală, pentru că am avut un drum destul de dificil. Portarul celor de la Poli a fost în mare formă, am avut foarte multe ratări unu la unu. Dar asta este, era clar că trebuia să intrăm mult mai montați în teren și să nu ne lăsăm atât de ușor. Vom munci și pe viitor sper să nu mai avem astfel de dificultăți. Antrenorul a fost dezamăgit pentru prestația noastră și ne-a zis să ne motivăm și arătăm că suntem o echipă cu prestigiu. Din păcate, nu pot să zic că am demonstrat asta în meciul de astăzi”, a precizat jucătorul Constanței.

SCM Poli Timișoara va juca din nou duminica, 28 aprilie, de Florii, de la 17,30, pe terenul lui CSM București, chia rultima deplasare din tur.

LĂSAȚI UN MESAJ