Așa cum se știe, Ziua Mondială a Apei este mâine, 22 martie, însă Aquatim face activități azi. Ca nuca în perete ales momentul, deoarece astăzi este o zi cu un cu totul alt specific, Ziua Mondială a Sindromului Down.

Evenimentele de azi au loc în programul „Gardienii Apei”, la Muzeul Apei din Calea Urseni. Participă peste 250 de copii, care sunt fie la grădiniță, fie elevi în ciclul primar, atât din Timișoara, dar și din județ. Ei participă la ateleire și activități tematice, alături de facilitatori educaționali. Cei mici vor învățat prin experimente, mișcare, lectură, lucru manual și joc senzorial să fie gardieni ai apei.

Scopul este unul legat de educația ecologică. „Viitorul acestei lumi depinde de seriozitatea cu care fiecare dintre noi ne raportăm la viață. Aquatim dă apă, adică unul dintre elementele esențiale ale vieții. Și, iată, face și mai mult decât asta, prin fundația sa, prin care ajută tinerii, elevii, să se manifeste și să devină, la rândul lor, implicați în comunitate și în bunul ei mers. Dacă acești copiii devin conștienți că apa și viața trebuie prețuite și protejate, viitorul va curge fără probleme”, crede Robert Șerban, președintele Fundației Aquatim.

Pentru 22 martie, Aquatim nu a anunțat că mai are vreo activitate. și aceste ateleire s-au anunțat pe ultima sută de metri miercuri, înaitne ca angajații să ”rupă ușa”, în bunul stil comunicațional adoptat în ultimii 3 ani și jumătate de Primăria Timișoara, de care și aparține Aquatim.

LĂSAȚI UN MESAJ