ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, a anunţat – la sfârşitul slujbei de Crăciun – lansarea iniţiativei civice prin care se doreşte strângerea de semnături cu scopul de a modifica articolul 48 din Constituţia României, referitor la familie. Oamenii Bisericii Ortodoxe vor ca legea să specifice clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie, ca reacţie la faptul că – în tot mai multe state europene, au fost recunoscute familiile formate din persoane de acelaşi sex. În România, acestea nu sunt permise de Codul Civil, iar până acum au fost strânse, în Banat, peste 50.000 de semnături. Prezentă la Timişoara, la o dezbatere cu membrii M10, profesori universitari şi timişorenii care simpatizează formaţiunea, europarlamentarul Monica Macovei a declarat că nu ştie despre ce este vorba.

După ce a fost informată cu privire la demersurile făcute, cel puţin în Banat, şefa M10 a declarat că „părerea mea este irelevantă. Aici este vorba, mai degrabă, despre un referendum pentru ca poporul să îşi spună părerea. Aici nu este vorba despre ceea ce gândeşte un politician”. Astfel, europarlamentarul nu a dorit să spună dacă este pro sau contra iniţiativei Bisericii.

„Familia creştină se confruntă cu criza economică (sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia ş.a.), cu criza morală (libertinajul, avortul, divorţul, abandonarea copiilor, violenţa domestică, delicvenţa juvenilă, traficul de fiinţe umane ş.a.), şi cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul, prozelitismul religios ş.a.)”, declara Patriarhul Daniel.

Iniţiativa fără precedent este susţinută de o serie de ONG-uri grupate sub umbrela „Coaliţie pentru familie”. „Considerăm că «soți» este un termen deschis interpretărilor în contextul internațional din ultimii ani. De aceea, pentru a proteja și sprijini nașterea și creșterea generațiilor viitoare, considerăm că acesta trebuie înlocuit cu formularea din inițiativa noastră legislativă”, transmitea Mihai Gheorghiu, preşedintele Comitetului de iniţiativă, printr-un comunicat de presă.

În iulie 2015, vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, a declarat că toate statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex, după ce Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoria homosexuală în toate statele americane.

Este nevoie de 500.000 de semnături pentru ca Parlamentul să ia în discuţie proiectul de revizuire.

ÎPS Ioan Selejan explica  că „aceasta este tradiţia noastră creştină şi nu numai. în Sfânta Scriptură, noi, cei care credem în Dumnezeu, aşa am învăţat şi aşa scrie. Dorim ca neamul nostru românesc să rămână după tradiţia părinţilor, a moşilor şi a strămoşilor noştri. Este o iniţiativă civică pe care fraţii noştri, care iubesc familia creştină, ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. Suntem un popor cu mult mai mulţi credincioşi şi de aceea să-L rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului altar al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie”.

Conform activenews.ro, căsătoriile între persoane de acelaşi sex în UE sunt recunoscute în: Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Spania, Suedia şi Marea Britanie, cu excepţia Irlandei de Nord.

Finlanda a adoptat un pachet de legi cu privire la egalitatea căsătoriei, dar care urmează să intre în vigoare în 2017. Slovenia este, de asemenea, pe cale să accepte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, dar ar putea să recurgă la un referendum.

Ţările care nu sunt de acord: Italia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburgul, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Ungaria.

A. STOICA

(sursa foto: justromania.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ