Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, ce se va derula în luna martie 2018, în 12 orașe din România și Germania.  Miercuri, 21 martie,  trupa se oprește la Timișoara, la Filarmonica Banatul.

În continuarea turneelor naționale „Piazzolla, o poveste autentică” ediția I și II, și proiectul „Tango la Cetate”, ArgEnTango duce mai departe dorința de a promova stilul TANGO, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic.

„Mă bucur să mă întorc pe scenă și să continui povestea frumoasă a tangoului, alături de ceilalți membri ArgEnTango. Cu turneul Tradițional ne-am propus să stabilim o punte între tangoul tradițional argentinian și cel românesc. Astfel, publicul va putea asculta tangouri tradiționale de Carlos Gardel, Alfredo Le Pera, Sebastian Piana, orchestrate unitar ca sonoritate pentru acest cvintet, alături de câteva piese celebre din repertoriul de tango românesc.” (Analia Selis)

Invitați speciali în fiecare concert vor fi dansatori renumiți de tango din toată țara: Laura Iaru și Csongor Kicsi, în Dumbrăveni, Ploiești și București; Ioana Lascu și Horia Calin Pop, la Satu Mare, Zalău, Bistrița și Cluj-Napoca; Oana-Maria Horotan și Adrian Moș, la Baia Mare, Cristina Daju și Alex Apetrei, la Lugoj și Timișoara.

ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere a HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România. Concertele din cadrul turneului Tradițional vor contribui la sprijinirea acestei cauze.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ