La dezbaterea publică organizată foarte din scurt pentru a dezbate proiectul de buget al Timișoarei s-au înscris cetățeni care și-au spus doleanțele. Cei mai mulți au ridicat problema bazelor sportive puține și precare, iar juristul Tiberiu Negrei de la Sindicatul Liber a ridicat problema reintegrării unor angajați care aveau funcții de conducere.
Primele persoane care au intervenit în dezbatere au fost două doamne care sunt asistenți personali și care au atras atenția că salairile acordate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara sunt sub minimul pe economie, calculate eronat din anul 2018. Ulterior, mai mulți cetățeni au punctat că bazele sportive unde se poate face și sport de masă trebuie reabilitate, ca prioritate. Un cetățean din zoan Tipografilor s-a plâns de poluarea fonică de pe bulevardul Take Ionescu, dar și că drumul de la Ihso nu se dă pentru circulația publică.
Un alt cetățean, reprezentant al unei asociații de locatari de la blocurile turn din apropierea Gării de Nord a ridicat problema faptului că blocul lor nu ajunge prioritar la programul de anveloprare blocuri din fonduri europene, deși este printre cele mai vechi astfel de clădiri din oraș. Președintele consiliului de cartier Plopi a ridicat mai multe probleme ale zonei, unde nu s-au făcut destule investiții și nici lcurări edilitare.
Radu Nicosievici a ridicat problema dezbaterii bugetului, pe repede înainte, iar juristul Tiberiu Negrei a ridicat problema reintegrării în organigramă, pe fostele lor funcții de conducere, a lui Culiță Chiș și Ilie Petrovici, ultimul, angajant actual la Casa de Cultură Luogj.
Ruben Lațcău a promis că va exista o aplecare spre cartiere și că, în sfârșit, se va turna asfalt pe trotuarele din zona Steaua. Lui Nicosievici i-a raspuns că proiectul de buget nu putea fi pus în consultare publică până nu s-a votat bugetul CJT, deși alte orașe au procedat similar. lui Negrei, i-a răspuns că problemele ce țin de sindicat nu au legătură directă cu bugetul urbei.








