Joi seara, la Sala ”Constantin Jude” a avut loc un eveniment, teoretic, de lansare a candidaturii lui Alfred Simonis la Consiliul Județean Timiș. Practic, doar el însuși și o candidată de pe lista de consilieri au și luat cuvântul.
De remarcat că față de lansare USR, acest eveniment PSD, la care au fost invitați și liberalii, sala a fost plină. La intonarea imnului, doar Nicolae Robu, Sorin Ionescu, Călin Dobra și Cristian Bușoi au ținut mâna la piept. A deschis seria discursirilor senatorul Sebastian Răducanu, altfel, profesor la Facultatea de economie și Administrare a Afacerilor și coerent. Însă și el a făcut o eroare gramaticală: ”Primul mandat care cu siguranță îl va câștiga”, formă greșităa Acuzativului, în loc de care se folosește „pe care”. Însă și mai mare a fost eroare lui Călin Dobra, renumit pentru asemena scăpări: ”Deja se vede motoarele pornite”.
Din lista de consilieri județeni, a vorbit doar Aura Danielescu. În rest, persoane fără nicio legătură cu candidaturile la CJT: Sorin Ionescu, candidat la Consiliul Local Timișoara, fost subprefect, liberalul Marilen Pirtea, parlamentar, Vasile Blaga, președinte interimar al PSD Timiș, Ministrul Sorin Grindeanu, candidatul PNL la Primpria Timișoara, Nicolae Robu. Blaga a continuat să-i spună ”Grindean” lui Grindeanu. Blaga l-a ironizat foarte tare pe Nica: ”Dacă nu are cu cine să se certe, să uită în oglindă și se ceartă singur. A învățat de la Fritz, care vorbește foarte frumos, dar minte de îngheață apele. A învățat să mintă”.
Ultimul a vorbit Alfred Simonis, intrat în sală pe melodia „Ready for war”, utilizată de boxeri, dar și de echipa de baschet Elba Timișoara acum 13-14 ani. La final, lacrimogen, el a urcat alături de familie pe scenă.