Pe finalul anului capitalei culturale europene mai avem un festival, Caleido. Este despre artele performative, adică dansul, teatrul, dar nu vor lipsi nici discuțiile, iar locațiile sunt diverse.

Festivalul este la ediția a V-a. Vor fi 20 de speectacole de dans, teatru sau ceea ce se numește ”performance”. 18 dintre evenimente sunt produse în România, iar altele două în Norvegia. De asemenea, vor fi și cinci dezbateri și două ateliere de dans. Locațiile sunt diverse, de la Teatrul Basca și Teatrul Auăleu, până la FITT (Casa Tineretului), Iulius Town și librăria Cărturești din Piața Victoriei. Evenimentele au loc din 27 noiembrie până la 1 decembrie, inclusiv.

Iată programul trimis de organizatori:

27 noiembrie 2023

15.00 – Cărturești Piața Victoriei, Caleido Talks – Istorii povestite | Inițiative independente – invitate Christine Cizmaș (AUĂLEU) & Lavinia Urcan (Unfold Motion)

Rațiunile din spatele inițiativelor independente sunt diferite, iar fenomenul culturii independente se conturează din micro-istorii personale sau organizaționale care se completează pentru a oferi imaginea unui fenomen dinamic și provocator. Judecând selectiv și subiectiv care au fost aventurile, dificultățile, plăcerile, reușitele, motivațiile personale, resursele individuale si colective, strategiile de reziliență și rezistență? Pentru că istoriile inițiativelor și structurilor independente sunt transmise mai ales prin entuziasmul, interesul, dedicarea oamenilor din fața și din spatele lor, direct implicați în experiențe.

Teatrul Basca, 20:00, În Căutarea Dansului – concept: Alexandra Mihaela Dancs

„În Căutarea Dansului” reprezintă o trecere prin arhiva de mișcări și povești ce aparțin sau nu procesului de lucru și o încercare de a da acestora o nuanță performativă. Gândit pentru un public restrâns, solo-ul se adaptează în permanență prezentului și capătă noi semnificații în conexiune cu experiențele acumulate până la momentul respectiv.

AUĂLEU, 20.00, Soare cu dinți – coordonator: Ionuț Oprea | Studiourile Ferentari

Un act deliberat, calificat, de a reabilita numele și demnitatea umană, “Soare cu Dinți” pune în scenă drumul lui Claudiu  care pleacă din Ferentari și ajunge la închisoarea Rahova.

Iulius Town, 18.00,  Dă-te din soare – regie: Leta Popescu | Reactor de creație și experiment

În anul pandemiei, Reactorul încearcă să facă un spectacol despre decalajul dintre generații împreună cu un regizor dintr-o generație mai în vârstă. Între ședințe de zoom, drafturi de text eșuate și efortul de a purta un dialog real, totul devine un delir de forme teatrale, o căutare febrilă de răspunsuri la întrebări retorice.

Iulius Town, 21.00, O familie fericită – de: Alina Berzunțeanu și István Téglás | unteatru

28 noiembrie 2023

Sala Rotundă, FITT, 12.00 – 15.00 – Atelier de dans contemporan – Jonas Øren

Eveniment în limba engleză

Cărturești Piața Victoriei, 15.00 – Caleido Talks – Gesturi colective | Solidaritate artistică și socială invitați Ana Maria Ursu (Teatrul Basca) & Marian Tătaru (expert economie socială și solidară)
Solidaritatea, mai ales atunci când este înțeleasă ca susținere mutuală, cooperare și suport, când este un instrument al demascării inechităților și discriminărilor sociale, pune în mișcare mecanismele responsabilității colective, implicării și participării. În ce fel este ea practicată și împărtășită în contexe artistice și culturale și cum poate deveni o forță generativă a schimbării, dincolo de diferențe. Când se produce cu adevărat o schimbare socială și ce gesturi artistice sunt necesare pentru a o provoca?

Teatrul Basca, 20.00 – Zambara Kabarett – regie: Ana Maria Ursu | Teatrul Basca
Zambara Kabarett e un spectacol despre un oraş în schimbare și despre oamenii din el, confruntaţi cu schimbarea; o declaraţie despre un oraş real și viu.

AUĂLEU, 20.00 – Mareele de primăvară ale unei fete cuminți – concept: Alexandra Bălășoiu | Indie Box
“Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” expune diferite puncte de vedere asupra nebuniei, a felului în care ”nebunul” este văzut social, precum și a felului în care el se simte în raport cu ceilalți.

Iulius Town, 18.00 – Gliese 445 – regie: Raul Coldea | co-producție Reactor de creație și experiment & Teatrul Andrei Mureșanu
Cum ar fi dacă acesta ar fi ultimul spectacol din istoria umanității? „Gliese 445” este o meditație asupra trecutului și viitorului umanității și o provocare de a reflecta la fragilitatea vieții și la puterea teatrului de a imagina viitoruri posibile.

Iulius Town, 21.00 – KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci – concept: Denisa Nicolae și Liviu Romanescu | Vanner Collective

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci” prezintă drumul inițiatic al unui bărbat în luptă cu frica. O poveste despre traume deconstruite, iubire și acceptare.

29 noiembrie 2023

Sala Rotundă, FITT, 12.00 – 15.00 – A surprised body – atelier de dans contemporan Francesco Scavetta; Eveniment în limba engleză

Cărturești Piața Victoriei, 15.00 – Caleido Talks – Artă și well-being | Rolul critic al artei în sănătatea și starea de bine individuală și colectivă – invitate Rarița Zbranca (Director Program Centrul Cultural Clujean) & Diana Orha (psiholog clinician și psihoterapeut)
Discuția despre efectele pozitive ale participării la activități culturale asupra sănătății și stării de bine, mai ales în România, este una destul de recentă. Există însă cercetări realizate la nivel european și translate în politici publice care evidențiază locul și rolul practicilor artistice în prevenirea, combaterea și tratamentul unor afecțiuni fizice sau mentale. Care este relația dintre artă, cultură și sănătate/ well-being? Cum putem integra și extinde folosirea practicilor artistice în discuția generală despre sănătate? Care sunt provocările și limitele unor astfel de demersuri la intersecția dintre artă, cultură, sănătate și politici sociale?

 

Teatrul Basca,  20.00 – Casa cu maimuțe – regie: Alex Mihăescu | Teatrul Basca

Pornind de la legende urbane, materiale documentare şi de arhivă, spectacolul prezintă povești ale cartierului Fabric din Timișoara, cu accent pe relația cu istoria.

AUĂLEU, 20.00 – HUOOOOO!!! – regie: Ovidiu Mihăiță | AUĂLEU

Un spectacol fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație, la care se râde. Un jandarm și o bătrână discută despre fricile, angoasele și neliniștile prezentului, despre vecinii de la bloc, despre libertate, artă, dragoste și poezie, despre sărăcie, putere, politică și umilință.

Spectacolul „HUOOOOO!!!” a avut peste 70 de reprezentații în mai puțin de un an de la premieră, jucându-se în festivaluri de teatru si în evenimente private. Între timp, s-au făcut peste 250 de reprezentații.

Iulius Town, 20.00 – HYBRIS: Choreographing Whiteness – coregrafie: Jonas Øren

Eveniment în limba engleză

Un performance la granița dintre rezistență și auto-afirmare, Hybris: Choreographing Whiteness explorează performativ intersecția dintre cultura hip hop și cea queer, prin intermediul dansului, textului și rap-ului.

30 noiembrie 2023

Cărturești Piața Victoriei, 15.00 – Caleido Talks – Contexte internaționale | Focus invitați străiniinvitați Francesco Scavetta (coregraf) & Jonas Øren (coregraf)

*în limba engleză
Despre ce se scrie, ce se cercetează, despre ce se discută în alte contexte decât cele locale? Care este experiența organizării și prezentării unui festival internațional de dans în Norvegia, cum arată scena artelor performative norvegiană, care sunt subiectele de interes, ce se prezintă? O discuție despre dans în context internațional cu coregrafii Francesco Scavetta și Jonas Øren, artiști invitati în Caleido 2023.

Teatrul Basca, 20.00  – Dead Poets Society – coordonatoare: Cristina Drăghici | Brightside Drama
O declarație de dragoste închinată vulnerabilității, Dead Poets Society vorbește despre importanța artei în formarea unor adolescenți, despre ciocnirea dintre tradiție și progres și consecințele tragice pe care acțiunile adulților le pot avea în devenirea unui destin în formare.

AUĂLEU, 20.00 – AutoPsy&Co – regia: Ofelia Popii | co-producție: Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte al ULBS & Asociația Culturală Philogen
Un spectacol despre valori, nevoia de iubire, singurătate emoțională, supraviețuire morală, judecăți și prejudecăți etice.

Iulius Town, 18.00 – MASS – regie: Andrei și Andreea Grosu | unteatru
Textul e o atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptarii. Două familii care încearcă să se ierte și să meargă mai departe. Se caută vinovați, se caută povești justificatoare pentru destinul lor, se caută răspunsuri. Își îndreaptă degete arătătoare către cel din față pentru a se putea elibera de povara vinovăției. O masă, patru scaune. Un loc de întâlnire pentru cei patru care au fost lăsați în urmă. O elegie pentru cei mai singuri oameni de pe pământ.

Iulius Town, 21.00 –  Domnișoara Iulia – regie: Andrei și Andreea Grosu | unteatru

O radiografie a adâncimilor ființei umane, un studiu despre cum se descompun oamenii, fascinant și crud în aceeași măsură.

1 decembrie 2023

Cărturești Piața Victoriei, 15.00 – Caleido Talks – Sectorul cultural independent | Proiecte și finanțări invitate Ana Maria Ursu (Teatrul Basca) & Teodora Borghoff (Centrul de Proiecte Timișoara)
Drumul artiștilor prin și printre finanțările disponibile sectorului cultural independent este unul lung și sinuos. Probabil că măcar o dată, în orice etapă a realizării unui proiect artistic, fie că vorbim despre proiecte AFCN, granturi și rezidențe internaționale, fonduri europene, sponsorizări, parteneriate sau autofinanțări ne-am gândit cum ar putea fi altfel, ce am face diferit, ce ne-ar ușura munca. Vă propunem o discuție despre finanțările sectorului cultural independent și despre cum le-am putea apropia mai mult artiștilor și asociațiilor care scriu și implementează proiecte.

Teatrul Basca, 20.00 – Am făcut ce s-a putut – regie: Matei Lucaci-Grünberg | co-producție Ideo Ideis & Jamais-Vu

  1. Se împlinesc 10 ani de la revoluție. Alexandria, județul Teleorman. A fost sau n-a fost revoluție în Alexandria? O comedie tristă, o incursiune în cultura și ideile unei comunități care a făcut ce/cât/cum s-a putut.

AUĂLEU, 19.00 – Grand Hostel Timișoara – regie: Ovidiu Mihăiță | AUĂLEU
Recepția unui hostel din Timișoara în anul 2023. Orașul este capitala europeană a culturii. Turiști din toată lumea vin în căutarea „acelui ceva” unic pe care fiecare oraș îl are, spiritul locului,  cultură, viața de noapte, evenimentele, centrul, mahalaua șamd. Timișoara, oraș cosmopolit are de oferit câte puțin din orice.

Iulius Town, 20.00 – Hardly ever – coregrafie: Francesco Scavetta | WEE

Eveniment în limba engleză
Tema falsului este relevantă azi la nivel personal, social și politic. Hardly ever explorează noțiunile de adevăr și fals în teatru și experiența vieții de zi cu zi, punând sub semnul întrebării percepții, semnificații și afirmații printr-o țesătură densă de ficțiuni personale, cartografii corporale și conexiuni neașteptate.

.

LĂSAȚI UN MESAJ