La Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal Timișoara s-au făcut reparații importante. Este vorba de cea de pe bulevardul Victor Babeș, aflată în clădirea în care a fost un internat al Liceului MIU și apoi a fost secția de îngrijiri paliative.
S-au removat și igienizat saloanele și s-a schimbat rețeaua de apă și obiectele sanitare din băi. De asemenea, pe hol, unde se aștepta, s-au pus scaune noi și covor PVC nou. De asemenea, s-au făcut intervenții și la sala de eșdințe și la camera de gardă. În 2022, când au fost probleme mari cu Colterm, s-au luat calorifere electrice și clădirea a primit un sport de putere, ca rețeaua electrică să reziste. Lucrările făcute vara aceasta, în valoare de 254.000 de lei, cu tot cu TVA, vor fi recepționate.
Joi, Consiliul Local Timișoara a votat schimbarea oficială a destinației din spațiu de învățământ în spațiu pentru sănătate și s-a prelungit acordarea Spitalului Clinic Municipal de Urgență pentru 49 de ani.








